„Cavalerii au fost contra noastră de la început până la sfârșit”

Marius ANGHEL 16 May. 2011, 15:45 Campionat

Derby-ul de la Năvodari, dintre ocupantele primelor două locuri
în clasamentul seriei întâi a Ligii a II-a la fotbal, Ceahlăul
Piatra Neamț (echipă deja promovată) și Săgeata, a fost marcat de
arbitrajul brigăzii Adrian Cojocaru (Galați) – Vasile Popescu
(Buzău), Cătălin Teodor (Brăila), care i-a favorizat fără perdea pe
oaspeți.

Cele mai mari erori de arbitraj au fost acordarea loviturii de
pedeapsă din care Ceahlăul a deschis scorul, în minutul 27, prin
Cebotaru, și eliminarea stoperului Săgeții, Florin Popa, în minutul
79, care a zădărnicit eforturile gazdelor de a câștiga
meciul.

„Nu se poate să avem un asemenea arbitraj la un derby.
Cavalerii au fost contra noastră de la început până la
sfârșit”
, s-a plâns Constantin Funda, antrenor secund
la Săgeata.

Echipa năvodăreană a avut probleme cu arbitrii în ambele meciuri
din acest sezon cu Ceahlăul. În tur, nemțenii au învins cu 2-0,
beneficiind de sprijinul „oamenilor în negru”, care i-au eliminat
și atunci extrem de ușor Săgeții un om, coincidență, același Florin
Popa, care a luat drumul vestiarelor în minutul 74, în urma a doua
cartonașe galbene.

Mai au
un punct în fața Concordiei

Distanța dintre ocupantele locurile doi și trei în clasamentul
seriei întâi a Ligii a II-a la fotbal, Săgeata Năvodari și
Concordia Chiajna, s-a redus la un punct, în urma rezultatelor
înregistrate de cele două formații în etapa a 27-a a campionatului:
Săgeata egal (1-1) acasă cu Ceahlăul, Concordia victorie (2-1) la
Chiajna, cu Viitorul.

Marius ANGHEL 16 May. 2011, 15:45 Campionat
Pe aceeași temă