Încă o anomalie în fotbalul românesc, dar și în felul în care sunt distribuiți banii publici a apărut la Târgu Jiu. Pandurii, o echipă cu multe milioane de euro datorii și aflată aproape de retrogradarea în Liga a 3-a are un stadion nou-nouț. Asta în condițiile în care orașe mult mai mari nu au beneficiat de un astfel de „cadou”, iar echipe care se chinuie să facă performanță joacă între ruine sau se plimbă prin țară în căutarea unui stadion.
Lumea a venit să vadă la Târgu Jiu un stadion terminat de ceva vreme, dar care doar astăzi le-a permis să-i calce pragul, că așa e frumos să vizitezi casa nouă a vecinului. N-a fost plin stadionul, iar jocul a fost tot de un nivel mediocru de Liga 2, pentru că o arenă nouă nu are cum să crească valoarea fotbalului, din păcate.
Golul lui Pîrvulescu și atât
„U” Cluj n-a fost un oaspete bun pentru Pandurii și și-a pus în cap să le strice inaugurarea, mai ales că și ei se aflau în „foame” de puncte. Nicolae Pîrvulescu, chiar fostul mijlocaș de la Pandurii, a marcat printre picioarele portarul Iulian Dinu (17), fost „student”.
Schimbarea scorului n-a schimbat și cursul jocului. Pandurii n-a fost capabilă să pună o mare presiune pe oaspeți, iar cei veniți la „cheful de casă nouă” și-au pierdut entuziasmul.
Mult prea săracă în ocazii importante a fost și repriza a doua. „U” Cluj s-a folosit de calitatea și experiența superioară pentru a-și conserva rezultatul.
„U” Cluj câștigă primul meci după o lună și așteptă meciul cu FCSB din Cupa României. În urmă rămâne cel mai nou stadion al României, poate demn de meciuri mai bune.
PANDURII TÂRGU JIU – UNIVERSITATEA CLUJ 0-1
Nicolae Pîrvulescu 17′
Iul. Dinu – P. Chiș, Oiță (cpt.), Vișan, Vasilescu – Lu Yuefeng, Erhard (D. Ciobanu 90′) – Al. Dinu, Takahashi, Șendroiu (Rasoveanu 64′) – R. Filip (D. Unguru 72′)
Rezerve neutilizate: Mih. Cotolan – Rob. Bratu, Tănăsoiu, Nichifor
Antrenor: Tiberiu Bălan
Dur-Bozoancă – Kay, Art. Crăciun, Inacio Miguel – Guedj (Andre Ceitil 74′), G. Florescu, Dican, Tiago Gomes – Nic. Pîrvulescu (R. Takacs 90′), Goga (cpt.)(Gavra 86′), Al. Pop
Rezerve neutilizate: Gorcea – Taub, Rafa Miranda, Burghele
Antrenor: Adrian Falub
Stadion: Municipal (Târgu Jiu); Spectatori: 7.000; Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); Asistenți: Dragoș Mihai Iliescu (Craiova) și Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); Rezervă: Dorin Petru Voina (Reșița); Observatori: Cristina Babadac (Alexandria) și Viorel Lolea (Reșița).
Cu 7 puncte rămase și după instalarea noului antrenor Tiberiu Bălan, Pandurii Târgu Jiu rămâne, pentru moment, pe locul 18, retrogradabil. „U” Cluj, cu 16 puncte și un meci restant, urcă pe locul 11, însă va mai pierde din poziții după meciurile de sâmbătă și duminică.
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN