A treia înfrângere la rând. Și cea mai dureroasă. FCM Bacău a pierdut miercuri, pe teren propriu, cu 3-2 în fața Brăilei, la capătul unui joc presărat cu o mulțime de greșeli, în special în faza defensivă. Primele erori au aparținut însă atacanților. În minutul 7, Hurdubei, singur cu portarul advers a șutat slab, pe lângă poartă, irosind astfel o ocazie imensă. Oaspeții, în schimb, n-au iertat. Cinci minute mai târziu, ex-băcăuanul Câmpeanu a lovit decisiv, cu capul, din mijlocul unei apărări amorțite: 0-1.
Ursu, în dublă ipostază
Hurdubei si-a continuat seria ratarilor reluând acrobatic, dar ineficient cu calcâiul centrarea lui Curiliuc. Golul egalizator a venit din partea unui fundas: in minutul 33, Ursu a sutat napraznic cu stângul de la 25 de metri, direct sub transversala. Daca pe faza ofensiva a avut ce arata, in schimb in aparare Ursu a fost de nerecunoscut, la fel ca si colegii sai de linie. Palimaru a profitat din plin de somnolenta stoperilor adversi, inscriind din saritura in min. 57 la o faza care nu anunta nimic si apoi transformând in min. 61 un penalty acordat pentru un fault comis de Ursu asupra lui Necoara.
Final furtunos
In ciuda jocului lipsit de orizont si de agresivitate, Bacaul putea termina, totusi, la egalitate partida de ieri. In min. 70, Hurdubei s-a razbunat pentru ratarile precedente, marcând cu capul la cornerul lui Marius Croitoru, pentru ca in min. 83, Mihalachioaie sa demoleze bara dintr-o lovitura libera de la peste 30 de metri. Nici macar ploaia torentiala, din finalul jocului, nu a putut spala de pacate echipa bacauana. Sâmbata, la Bacau, vine lidera Viitorul Constanta. S-o anunta, oare, vreme buna?
Arbitraj „ocnă”
Pe lânga faptul ca a practicat un joc sub valoarea sa, FCM Bacau a avut parte si de un arbitraj „ocna”. In minutul 50, la scorul de 1-1, Curiliuc a fost faultat clar in careul brailean, insa „centralul” Georgescu s-a facut ca ploua. E drept, ploaia si-a facut si ea aparitia pe „Municipal”, dar mai târziu. Si nu-i exclus ca rafalele de ploaie sa-l fi impiedicat pe asistentul Geambasu sa vada un ofsaid de trei metri al lui Nicolita in minutul 87!
I-a băgat în ședință
Suparat pe evolutia elevilor sai, antrenorul FCM Bacau, Cristi Popovici, i-a bagat pe acestia in sedinta imediat dupa joc. „S-au dus meciurile usoare pe care le câstigati la pas, cu echipe gen Snagov, Buzau sau Dinamo II. Acum intâlnim adversari puternici, iar daca veti continua sa jucati si mai ales sa gresiti asa, nu ne putem astepta la nimic bun”, le-a spus Popovici fotbalistilor.
FCM Bacău – FC Brăila 2-3 (1-1)
Stadion: „Municipal”. Spectatori: 400. Au inscris: Ursu (min. 33) si Hurdubei (min. 70), respectiv Câmpeanu (min. 12) si Palimaru (57 si 61, din 11 metri).
FCM Bacau: Stamatin – Mihalachioaie, Lozneanu, Ursu, Eudean- Vraciu (min. 73 Vl. Pavel), Taban, Huiban (min. 53 Boghian), M. Croitoru – Curiliuc (min. 65 Intuneric), Hurdubei. Antr.: Cr. Popovici.
FC Braila: Bucuroiu – Bosoi, L. Marin, L. Ivan (min. 59 B. Dumitru), Vlaicu – M. Ion (min. 46 Nicolita), Puscasu, M. Voicu, Necoara (min. 63 Punga) – Câmpeanu, Palimaru. Antr.: V. Ion.
Cartonase galbene: Lozneanu (min. 47), Necoara (’55), Bosoi (’90), Puscasu (90+1).
Arbitri: Cristian Georgescu (Bucuresti) – Ovidiu Arusoaie (Piatra Neamt), Ciprian Geambasu (Busteni).
Sursa: Deșteptarea