Cu o victorie în ultima etapă, ACU se va salva de la retrogradare, iar „U” Cluj va merge în Liga a III-a
ACU a pierdut partida de la Turda, însă nu și speranța că va juca și din sezonul viitor în Liga a II-a. Trupa arădeană poate profita de înfrângerea echipei clujene de la Deva și se poate salva dacă va obține cele trei puncte în ultima etapă a actualei ediții de campionat, când va primi vizita bihorenilor de la FC Oradea. Partida de la Turda a fost una care s-a jucat pe contre, deoarece gazdele erau și ele amenințate cu retrogradare și aveau nevoie de o victorie, pentru a nu mai depinde de rezultatele din ultima rundă. Hardău a deschis scorul pentru „vulturii roșii”, dar Paina a restabilit egalitatea în finalul reprizei a doua. La 1-1, știindu-se și rezultatul de la Deva, Bogoșel a riscat totul și a transmis echipei să atace cu toate compartimentele.
Â
„Nu ne avantaja un rezultat de egalitate cu nimic. O înfrângere sau o remiză era același lucru. De aceea le-am transmis fotbaliștilor să joace pe cartea atacului și să riște”, a recunoscut la final antrenorul.
Â
Dianu a fost eroul meciului, mijlocașul Turdei reușind să înscrie golul salvării de la retrogradare a Arieșului.
Â
„A fost o greșeală a noastră în defensivă. Poate era normal să fim prinși, din moment ce ne-am descoperit în apărare”, a spus Bogoșel.
Â
Fericirea a fost maximă la finalul meciului în tabăra „vulturilor roșii”, susținuți din tribune chiar de primarul localității. „Dacă anul trecut FC Arieșul s-a salvat cu 38 de puncte, vă dați seama că în acest moment avem 44 de puncte și nu eram siguri până înaintea acestui joc că ne vom salva. A fost un campionat foarte strâns. Mă bucur că în momentul de față suntem singura echipă din județul Cluj care în acest moment suntem siguri că vom juca în Liga 2”, a spus Pelici.
Â
În ceea ce privește păstrarea sa la cârma echipei, tehnicianul turdean a spus că în acest moment nu știe ce va fi. „A fost unul dintre cei mai grei ani din cariera mea, poate cel mai greu”, a concluzionat Pelici.
Â
Articol scris de Daniel BERAR