ASU Politehnica s-a impus, sâmbătă, cu 2-0 în meciul cu Sportul Snagov, după două execuții bune ale lui Alin Ignea și Mircea Axente. Altfel, partida desfășurată la Timișoara, în cadrul etapei a 18-a a Ligii 2, pe un timp închis, specific lunii noiembrie, nu a fost unul grozav, cu un ritm scăzut. Și numărul de spectatori de pe Știința a fost mai redus, cu doar 400 sute de fani veniți să vadă jocul favoriților.
Prima repriză a fost, îndeosebi, destul de redusă ca intensitate. În minutul 17, Axente a avut o o primă ratare, după ce a șutat în bară, la o fază la care portarul Micle ieșise să protejeze. Snagovul a avut puține faze de poartă, precum o minge trimisă peste de Lungu. În schimb, Poli a fost din nou periculoasă în minutul 35, când Micle a respins o reluare cu capul a lui Mera. Golul a venit, totuși, în minutul 42, când Ignea a preluat pe piept, l-a lobat peste Apostol și a trimis printre picioarele portarului ilfovenilor. Chiar înainte de pauză, Axente, aflat într-o situație excelentă, a trimis pe lângă poartă.
Axente a continuat să rateze până a marcat direct din lovitură liberă
Alb-violeții au continuat să irosească ocazii prin Axente și în a doua parte a jocului. Atacantul a trimis cu capul din câțiva metri pe lângă buturi, dar a „bifat” și un gol turcesc la o fază la care a scăpat singur. Snagovul a avut două faze interesante după ce s-a scurs o oră de joc. Poștoarcă a scăpat singur, dar nu a prins spațiul porții, și tot el nu a ajuns la o minge trimisă bine de Iulian Roșu, dar salvată de Murariu. Bănățenii au continuat cu ratările, Axente, la un șut din întoarcere, dar și Zabun, care din poziție perfectă, nu a prins spațiul porții.
Paul Cubleșan a fost trimis și el pe teren la Snagov, dar nu a reușit decât să aibă și el un șut care nu a prins spațiul porții. Axente a trimis și un balon mult peste buturi, pentru ca după toată „încălzirea”, să tragă direct la vinclu, peste zid, din lovitură liberă în minutul 86.
Octavian Benga e mulțumit că echipa a depășit perioada aglomerată
De când a venit la echipă, Octavian Benga și ASU Politehnica au făcut șapte puncte în trei meciuri, iar tehnicianul e mulțumit.
„Vreau să-mi felicit jucătorii. Nu este ușor să joci patru meciuri în trei zile. Au dat totul pe teren. Astăzi a fost cireașa de pe tort. Pe un fond de oboseala foarte crescut și, în anumite momente, am făcut unele greșeli. Îi felicit pentru efort, pentru atitudine și pentru că au fost receptivi. În toate cele trei meciuri de când am venit, au respectat ce le-am solicitat, luând adversarul în mare parte. Vreau să mulțumesc și fanilor care au fost alături de noi, au fost senzaționali, cât și finanțatorilor și celor care se ocupă de echipă. Toată lumea face eforturi, de la cel mai mic la cel mai mare, și s-a văzut în rezultate. Aceste șapte puncte sunt meritul tuturor”, a precizat antrenorul alb-violeților.
Benga a apreciat și că în acest meci, elevii săi au ținut de minge. „Echipa Snagovului nu este o echipă peste care poți să treci așa ușor, intri și câștigi din start. Dacă nu o tratezi cu atenție, te poate surprinde. Consider că am pregătit foarte bine ciul. Echipa Snagovului jucând 5-4-1 pe faza defensivă și apoi, transformând pe atac în 3-4-3, jucătorii au respectta sarcinile pe faza de atac și apărare. Dacă eram mai atenți în prima repriză, jocul era mult mai bun în favoarea noastră, dacă marcam la acele ocazii, pentru că am mai avut vreo patru-cinci ocazii clare. Sper deosebire de alte jocuri, am avut și o posesie mult mai bună, am reușit să jucăm mai mult pe atac, mai direct. Ne-am creat ocazii”, a explicat Benga despre joc.
„Nu vreau să-l mânii pe Dumnezeu”
Antrenorul speră ca echipa să nu mai irosească șanse și în meciurile viitoare. „Ne-au ieșit execuțiile, dar trebuie să fim mult mai atenți când avem șanse să marcăm, pentru că și la Ripensia puteam să luăm totul. Dar nu vreau să-l mânii pe Dumnezeu, am luat șapte puncte din trei meciuri. Am ieșit bine din perioada aceasta și putem să pregătim următoarele două jocuri, care sunt extrem de dificile, la U Cluj și Mioveni, două echipe foarte bune, cu buget mare și cu jucători de mare experiență”, a mai precizat Benga.
Cu 24 de puncte, ASU Politehnica rămâne pe locul 9. Sâmbăta viitoare, de la 12:00, joacă pe terenul lui „U” Cluj, în etapa a 12-a. Cu 8 puncte, Sportul Snagov rămâne pe locul 18, retrogradabil. Etapa viitoare primește vizita Reșiței, sâmbătă, de la ora 11:00.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU, Leczki JOZSI și Emanuel Titus ILIEȘI / Mediafax foto