„Ar fi o catastrofă să pierdem”. Arădeanul Rus, la primul derby Poli – UTA. Căpitanul își motivează coechipierii și pe WhatsApp: „Au rămas impresionați”

Marius ANGHEL 25 Oct. 2018, 16:37 Campionat

Născut și crescut la Arad în spiritul utist, Ciprian Rus va simți, în sfârșit, și de pe teren fiorul unui derby cu echipa rivală din Timișoara. Din galerie a trăit deja câteva „ciocniri” cu „alb-violeții” și știe, poate mai bine ca oricare dintre colegii săi, cât de importantă este această partidă pentru „ultrașii” lângă care a sărit cândva cot la cot. Peste două zile, sâmbătă, va purta, cel mai probabil, și banderola de căpitan a echipei emblemă a Aradului.

„Din galerie am prins multe meciuri, poate chiar pe toate, inclusiv acel 3-4, când aveam 11 ani. Vom avea ambiție și determinare, dar sper să nu va fi nevoie să luptăm atât de mult ca atunci. Ne dorim să câștigăm mai simplu. Am văzut că în una dintre scandările lor suporterii timișoreni își doresc să moară UTA, dar vreau să le amintesc că avem și noi un mesaj de la Arad pe care vrem să îl transpunem în teren. Nu știu dacă la un astfel de meci contează că ai banderola sau nu. În schimb, ca un jucător născut în Arad, care știe ce înseamnă UTA și acest meci, pot spune că ambiția și devotamentul există și veți vedea că va veni din partea tuturor”, spune atacantul „roș-albilor”.

Într-adevăr, toți jucătorii noi din lot au fost introduși în atmosfera derby-ului. „Avem un grup pe WhatsApp și acolo le-am pus tuturor niște filmulețe de la derby-uri și au rămas impresionați. Așadar, nu cred că va exista jucător care va intra pe teren relaxat și nu va pune osul. Tot vestiarul știe ce importanță are acest meci. Normal ar fi să avem aceeași ambiție la fiecare meci, dar la un Poli – UTA te pregătești altfel. Echipa va fi motivată pentru a le oferi suporterilor o victorie ce poate spăla păcatele sezonului în curs. Nu ne permite eul să facem un meci prost la Timișoara, ar fi o catastrofă să pierdem. Pentru că indiferent ce rezultate a avut echipa, o victorie cu rivala șterge cu buretele o parte dintre probleme. Cel mai important e să ne facem noi jocul și să nu mai greșim cum am făcut-o la alte partide. Toată lumea va intra mult mai concentrată pentru că va fi ca de obicei cel mai urmărit meci din Liga a II-a, se va uita toată țara la el. Nu am prieteni la Timișoara, doar cunoștințe, nu am vorbit cu nimeni de la Poli înainte de acest meci”, a adăugat Rus, citat de Sport Arad.

„Avem o amărăciune în vestiar”

Situația salariilor la UTA nu este una de invidiat, iar „vârful” arădean l-a completat pe antrenorul său: „Mister a avut dreptate când a spus că avem o amărăciune în vestiar, care ține atât de rezultate, cât și de partea financiară, care este foarte importantă. În momentul când intrăm pe teren nu ne mai gândim la bani, dar în timpul săptămânii când vii la antrenament și mă pun în postura lui Mister, nu poți condamna jucătorii pentru că se plâng sau chiar se gândesc la memorii. Nu avem cele mai bune rezultate, dar, cu siguranță, dacă aveam o altă situație financiară și locul din clasament era altul. Dacă ai banii la zi, ești cu gândul doar la fotbal, vii mai concentrat la antrenament și ai o stare psihică mai bună. Eu am fost plecat doi ani de la UTA și poate nu mă așteptam să ne găsim în aceeași situație. Pe de altă parte, nici nu mă așteptam să fie lapte și miere. Tragem speranțe că se va rezolva această problemă. Pe undeva nu o să le convină suporterilor că vorbim de aceste aspecte chiar înainte de derby, dar problema trebuie pusă. În ceea ce mă privește, dar e cazul și celorlalți băieți care joacă primul lor derby, sperăm să iasă așa cum ne dorim, să câștigăm și să se rezolve toate problemele. Să vedem apoi și noi cum e când e bine, poate vor fi alte rezultate”.

Chiar dacă e la primul meci cu ASU Poli, echipa suporterilor „alb-violeți”, Ciprian Rus a marcat deja de două ori pe „Dan Păltinișanu” în meciul cu cealaltă Poli, ACS. Prima oară în toamna anului 2016, în tricoul lui ASA Târgu Mureș, spărgând chiar gheața în dreptul reușitelor în Liga 1. Al doilea său gol a venit la începutul lunii septembrie, în cadrul rundei a 5-a a prezentei ediții a Ligii a 2-a.

Derby-ul ASU Politehnica Timișoara – UTA Arad e programat să aibă loc sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Înaintea etapei a 14-a și a meciului direct, cele două echipe sunt la egalitate de puncte, 20, și se află pe locurile 10, respectiv 11, cu un ușor avantaj la golaveraj pentru arădeni.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 25 Oct. 2018, 16:37 Campionat
Pe aceeași temă