„Am și uitat cum să ne bucurăm la victorie”

Anghel Marius-Octavian 14 Nov. 2010, 10:32 Campionat

Marcatorul golului egalizator al
Silvaniei, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, a fost Dragoș
Militaru. Mijlocașul în vârstă de 20 de ani s-a aflat la prima
reușită sub culorile grupării de sub Măgură, acolo unde a ajuns în
această vară, de la Pandurii Târgu Jiu.

Etape la rând, el a lustruit banca
re rezerve, dar în ultima perioadă și-a făcut loc în primul
unsprezece. Apropiații spun că acest lucru nu este întâmplător,
deoarece Militaru duce o viață sportivă și a tras tare la
antrenamente, pregătindu-se individual chiar și după ședințele de
pregătire ale echipei!

Din păcate, a avut destul ghinion
în carieră, astfel că nu a reușit să facă pasul spre Liga I, deși
la 17 ani făcea deja parte din lotul echipei Pandurii Târgu Jiu.
„Poate că nu au fost interese să fiu promovat, deoarece
trebuia să joace alții. Astfel, am fost împrumutat din nou, deși la
18-19 ani eram în formă maximă și deja intrasem în vederile lotului
național de tineret”
, rememorează Militaru cu
tristețe.

A fost trimis la echipa satelit,
apoi împrumutat la Minerul Lupeni, unde a avut un sezon foarte bun,
în care a fost titular meci de meci și a marcat goluri importante.
Revenirea la Târgu Jiu a fost urmată, însă, de un nou împrumut, la
Minerul Motru, aceasta fiind și echipa la care a evoluat mijlocașul
înaintea sosirii în Ardeal.

Citește AICI un interviu cu Militaru și află la ce
echipă vrea el să ajungă

Chiar și la Șimleu Silvaniei s-a
lovit de ghinioane. Numai în fața porților adverse, olteanul din
lotul Silvaniei a fost ocolit de șansă în mai multe rânduri, el
având la activ trei bare: una în etapa inaugurală, la Mediaș, apoi
în meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea și la cel din etapa precedentă, cu
Poli Iași. „A fost golul descătușării pentru el. Avem
mare încredere în acest jucător și sunt sigur că ne va ajuta să
urcăm în clasament”
, ne-a dezvăluit președintele Ioan
Gurzău despre jucătorul sosit la Șimleu sub formă de împrumut,
pentru un an de zile, în contul transferului internaționalului
Ciprian Brata.

Anghel Marius-Octavian 14 Nov. 2010, 10:32 Campionat
Pe aceeași temă