UTA s-a impus fără probleme în meciul disputat ieri în compania
Mureșului Deva, jocul fiind la discreția totală a arădenilor. Deși
a avut parte din nou de un arbitraj bizar, Bătrâna Doamnă și-a
văzut de joc și a deschis scorul în minutul 25, după o fază lucrată
pe dreapta de Drida și Mitu și finalizată de Tobă, șutul acestuia
fiind respins de Moldovan direct în Dosan, aflat la doi metri,
fundașul devean marcând în proprie poartă. Odată descătușată,
echipa arădeană a controlat clar jocul și în minutul 35 și-a
majorat avantajul, centrarea de pe stânga a excelentului Tobă fiind
reluată cu capul de Țucudean, care i-a așezat mingea la șase metri
lui Batin, golgeterul UTA-ei marcând pentru 2-0. UTA s-a relaxat
prematur și a fost taxată chiar în ultimul minut al primei reprize,
la una dintre puținele situații de poartă ale oaspeților, Grigoruță
reluând cu capul o centrare venită de pe dreapta, după care,
nemarcat la șase metri, Dan a înscris cu un șut plasat, în dreapta
lui Bălgrădean.
Victorie la pas, după un joc controlat clar de
UTA
La faza imediat următoare, chiar înainte de pauză, Batin a fost
faultat în careu de portarul Devei, dar centralul Ghimbășan a
închis ochii, refuzând un penalty clar arădenilor. Conturile aveau
să fie încheiate în minutul 55, când degajarea lui Bălgrădean îl
găsește pe Tobă la 25 de metri, acesta încununându-și evoluția
foarte bună printr-un lob perfect peste portarul oaspeților, venit
aiurea la întâmpinare. Peste patru minute, Țucudean putea majora
diferența dar a fost faultat, la 20 de metri, cât se poate de clar
de Goia, aflat în postură de ultim apărător, eliminarea fiind
evidentă pentru tot stadionul, mai puțin pentru centralul
Ghimbășan.
Moral excelent pentru meciul de sâmbătă, de la Târgu
Mureș
UTA a continuat să controleze jocul, a dominat autoritar și pe
final și-a permis să facă și spectacol. Totul a culminat cu golul
marcat de Nădăban în minutul 79, acesta șutând plasat de la 10-12
metri, după o angajare excelentă a lui Drida, în urma unei lovituri
libere executate rapid. Victorie clară cu 4-1, care readuce UTA cel
puțin până la ora jocurilor de azi pe primul loc. Moralul Bătrânei
Doamne este excelent în vederea seriei de foc care urmează, primul
examen foarte important fiind programat sâmbătă, de la ora 13:00,
când echipa arădeană va evolua la Târgu Mureș.
UTA – Mureșul Deva
4-1 (2-1)
Stadion: Francisc Neuman, spectatori: 3000.
Au marcat: Dosan aut.25, Batin 35, Tobă 55, Nădăban 79 / Al. Dan
45
UTA: Bălgrădean – Mihuț, Pascariu, Pocuca,
Buican – Drida, Chindriș (46 Apostol), Mitu (76 Purece), Tobă –
Batin (66 Nădăban), Țucudean.
Director tehnic: Ionuț Popa.
Deva: Moldovan – Opriceană (Golgot 46), Goia (68
Petresc), Dosan, Câmpean (71 Bocman) – J. Vajda – Al. Dan,
Grigoruță, Târnovean – Apetrei, Bajko.
Antrenor: Gheorghe Barbu.
Arbitri: Florin Ghimbășan (Brașov) – Ioan Daniel Ciocănea
(Sibiu), Silviu Cătălin Haramuz (Reșița). Observatori: Laszlo
Sajtos (Sibiu) și Valer Vancea (Oradea).
Cartonașe galbene: Mihuț 30, Batin 41, Tobă 53, Mitu 72, Apetrei
61.
Jucătorul meciului: Georgian Tobă
Sursa: observator.info