Cu șase puncte acumulate în precedentele runde, elevii lui
Papură speră să reducă și mai mult diferența față de locurile ce
duc în Liga I obținând o victorie mâine, pe stadionul „Nicolae
Dobrin” din Pitești.
Meci cu implicații în lupta la vârful clasamentului pentru Alro
Slatina, în etapa a treia a returului de campionat. Aflată pe
poziția a cincea în ierarhia seriei, la doar patru puncte de prima
clasată, echipa pregătită de Corneliu Papură va încerca să continue
seria succeselor stagiunii de primăvară la Pitești, în partida în
care va avea ca adversară formația locală FC Argeș.
„Principalul” aluminiștilor crede că fotbaliștii aflați sub comanda
sa se pot impune în fața elevilor lui Iordan Eftimie, care se
prezintă la această întâlnire după două eșecuri consecutive
înregistrate în precedentele dispute.
„Ne așteaptă un meci greu, având în vedere că ei au
pierdut primele jocuri și nu-și permit pași greșiți. Sper să facem
un meci bun și să ne impunem. Avem puterea să o facem, să câștigăm
cele trei puncte. Suntem conștienți că nu va fi ușor, dar vom da
totul pentru a obține victoria”, a declarat Papură,
care pentru partida din Trivale nu se confruntă cu probleme de
lot.
„Nu știm
ce se va întâmpla mai departe”
Deși Alro se află aproape de cele două poziții promovabile în
primul eșalon, antrenorul aluminiștilor spune că se gândește în
continuare doar la jocul următor.
„Ne concentrăm pe meciul cu Pitești. Mai departe nu
știm ce se va întâmpla. Important e să câștigăm
acolo”, a mai declarat Papură.
Întâlnirea dintre FC Argeș și Alro Slatina se va disputa cu
începere de la ora 11.00 și va fi condusă de o brigadă de arbitri
avându-i în componență pe Emil Voicu (Bacău) – la centru, Ionuț
Babadac (Alexandria) și Daniel Hârlab (Brașov) – asistenți.
Observatorii meciului sunt Nicu Florescu (Sibiu) și Cristinel
Ristache (Reșița).
sursa: Gazeta Nouă