Alexandru Pelici nu mai merge la Ripensia. Echipa timișoreană va fi condusă tot de interimarul Radu Suciu la derby-ul cu ASU Politehnica

Anda DELIU, Marius ANGHEL 12 Oct. 2018, 11:09 Campionat
Alexandru Pelici nu mai merge la Ripensia.** Echipa timișoreană va fi condusă tot de interimarul Radu Suciu la derby-ul cu ASU Politehnica

Ripensia Timișoara nu va fi preluată de Alexandru Pelici, cel puțin nu în perioada imediat următoare.

Clubul roș-galben dorea să îl aducă ca antrenor pe Alexandru Pelici, cel care s-a despărțit zilele trecute de FC Hermannstadt, dar, până la urmă, mutarea a căzut, astfel cădirectorul sportiv Radu Suciu își continuă interimatul.

La conferința sa de prezentare, noul președinte al clubului, Dumitru Mihu, a punctat că e nevoie de un nou antrenor, manager sportiv și de un preparator fizic care să fie cu norma întreagă la Ripensia. Așadar, căutările rămân deschise. „Nu va veni nimeni, exclus până duminică. În perioada următoare nu va veni nimeni”, a declarat președintele Mihu pentru Liga2.ro.

Directorul sportiv Radu Suciu rămâne interimar și, cel mai probabil, fostul antrenor Ciprian Urican rămâne angajat, deoarece FRF nu permite unui club să stea mai mult de o lună fără antrenor angajat.

În acest sezon, în primele cinci etape, Ripensia a fost antrenată de Ciprian Urican, iar în următoarele șase de interimarul Radu Suciu, cu toate că Urican a rămas în acte încă la club.

Suciu consideră că derby-urile sunt imprevizibile

ASU Politehnica a avut parte, în acest sezon, de cel mai bun start în Liga a 2-a dintre cele trei echipe timișorene prezente în campionat. Radu Suciu spune că diferențele se anulează într-un derby.

„Este un derby pe care îl abordăm de pe poziții diferite, chiar dacă nu radical, dar destul de diferite. Ei vin după un moral bun. Noi am avut un moral prost, cu acest egal sper să ne revenim. În aceste condiții, fiind un derby, e deschis oricărui rezultat. Cine poate ști?”, a precizat Suciu după egalul obținut cu Energeticianul.

Înaintea etapei a 12-a, Ripensia are 9 puncte și ocupă locul 14, iar ASU Politehnica are 14 puncte și e pe locul 11. Meciul dintre cele două formații timișorene îi va avea pe alb-violeți drept gazde și are loc duminică, de la ora 18:00, pe „Dan Păltinișanu”.

Articol scris de Anda DELIU

Anda DELIU, Marius ANGHEL 12 Oct. 2018, 11:09 Campionat
Pe aceeași temă