Alexandru Pelici atrage atenția celor din FRF înaintea meciului Ripensiei cu SCM Gloria Buzău. „Nu e destul de corect. Să aibă o mai mare atenție”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 09 Aug. 2019, 18:49 Campionat
Alexandru Pelici atrage atenția celor din FRF înaintea meciului Ripensiei cu SCM Gloria Buzău.**

Ripensia Timișoara nu a avut mult timp de chef după succesul important obținut cu Campionii FC Argeș (scor 2-1), obținut marțea trecută, deoarece sâmbătă au și primul joc acasă, cu SCM Gloria Buzău, de la ora 11:00. Roș-galbenii revin pentru partidele oficiale pe arena Electrica, unde au jucat în primul sezon de la reînființare. Timișorenii ar fi dorit să joace duminică, dar buzoienii nu au fost de acord.

Pentru a modifica ziua disputării unui meci, este obligatoriu acceptul oaspeților. Pelici spune că și FRF putea fi mai atentă, având în vedere că bănățenii au jucat marți, și departe de casă. În schimb, SCM Gloria a avut două zile la dispoziție în plus pentru pregătirea acestui joc. „Nu cred că e destul de corect ca unele echipe să aibă șapte-opt zile la dispoziție pentru pregătirea unui meci, iar altele să aibă două zile, cum e cazul nostru. Îi rog pe această cale să aibă o mai mare atenție cu programarea jocurilor, pentru că am jucat acum două zile, trei zile. Am jucat ultimii și acum jucăm primii. În condițiile în care alte echipe au șapte-opt, unele chiar nouă zile la dispoziție să pregătească jocul. Înțeleg că programul e făcut și de televiziuni, dar cred că se putea avea în vedere faptul că noi am jucat acum două zile. A fost o deplasare lungă, un drum lung, sperăm să ne refacem cât mai bine până la ora jocului și să fim inspirați în alegerea primului 11. Am fi putut rezolva această problemă și dacă am fi găsit înțelegere și la cei de la Buzău, și cu acordul dânșilor să mutăm de comun acord jocul. Nu am găsit această înțelegere, așa că meciul îl vom juca în condițiile date. Probabil și dânșii vor să speculeze acest lucru, să profit de faptul că am avut doar două zile la dispoziție ca să pregătim acest joc”, a precizat Pelici despre programări.

Echipa câștigătoare se va schimba de data aceasta

O regulă neoficială a fotbalului spune că echipa câștigătoare nu se schimbă. Pelici nu va putea să facă acest lucru. Cu probleme medicale, doar Caius Lungu e incert, din cauza unei lovituri primite în mușchi, dar portarul Ștefan Dobre e suspendat. Tânărul a fost eliminat după un schimb de replici cu Grigore Turda. Deoarece Dobre e junior, Pelici va trebui fie să joace între buturi cu Haralambie Mociu, eligibil U19, fie cu George Păduraru, care nu mai este junior, caz în care un alt tânăr va trebui introdus între jucători de câmp.

„Mai avem puțin timp să ne hotărâm. Este o șansă, vom vedea. În mare parte și Gyuri Stoianov are un cuvânt de spus, pentru că este antrenorul portarilor. Ne vom hotărî până la ora jocului”, a precizat tehnicianul.

Bănățeanul a lăudat echipa lui Ilie Stan. „O echipă bună, care a făcut transferuri bune. Are în componență jucători cu multe jocuri, chiar la nivelul primei divizii. Mă refer la Valentin Munteanu, Valentin Alexandru, Ghinga, Ioniță, Chipirliu. Doar dacă îi luăm pe cei trei jucători de atac, au fost golgheteri prin Liga a 2-a. Un antrenor cunoscut, galonat, cu experiență multă și care își dorește probabil să facă treabă cu Buzăul, deși anul acesta din ce am înțeles, nu au drept de promovare”, a punctat Pelici despre adversar.

Vineri, la antrenamentul de dimineață, ripenștii făceau un exercițiu inedit. La inițiativa preparatorului fizic Bogdan Ungureanu, fost la centrul de excelență al FRF, echipa juca ceva inspirat din jocul de rugby. Pelici a spus că la încpeut de antrenament îi dă mână liberă lui Ungureanu, care vine cu idei despre diverse jocuri sportive.

„Sunt metodele lui Bogdan, avem încredere deplină în el, știe cum să-i motiveze, cum să-i aducă în starea de antrenament necesară. Sunt diverse jocuri la început de antrenament”, a adăugat Pelici.

Ripensia este pe locul 5 după prima rundă. SCM Gloria Băzău are tot trei puncte, după succesul de acasă cu Csikszereda, dar e pe locul 7. Meciul direct are loc sâmbătă dimineața, la ora 11:00, pe arena Electrica și nu va fi televizat.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafazx foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 09 Aug. 2019, 18:49 Campionat
Pe aceeași temă