A treia înfrângere consecutivă pentru gruparea din Aradul Nou și seria de cinci victorii consecutive a fost anulată, iar trupa lui Costel Bogoșel a intrat serios în hora retrogradării. De fapt, tehnicianul arădean avertiza că în eventualitate unui nou eșec pe teren propriu e foarte probabil să se intre într-o criză profundă. La fel ca-n jocurile precedente, studenții au început cam slab partida, dând senzația că se tem exagerat de mult de Unirea Alba Iulia. Pe fondul acestei exprimări în teren, era clar că oaspeții au prima șansă de a înscrie.
Pepenar a fost fotbalistul care a anunțat deschiderea scorului, după ce, în minutul 8, nu l-a putut învinge din fața porții pe Pășcălău. Ceea ce nu a reușit Pepenar a făcut Sergiu Costea, în minutul 15. Jucătorul Unirii profită de o nesincronizare între Lung și Nicolau și ajunge față în față cu portarul arădean pe care-l execută cu sânge rece.
Asediul la poarta lui Pășcălău va continua, Sergiu Costea și Boby Verdeș ratând ocazii rarisime. Tabela se va modifica în minutul 32, când Verdeș pleacă dintr-o poziție suspectă de offside, Lung încearcă să-l ajungă din spate, însă jucătorul Unirii e mai rapid și, avându-l în față doar pe Pășcălău, marchează pentru 0-2.
Gazdele vor avea o tresărire de orgoliu înainte cu un minut de intrarea la cabine, când Cristian Luca va marca cu capul dintr-o centrare venită de la Bogdan Iambor. Repriza a doua va avea o cu totul altă desfășuarea. Gruparea din Aradul Nou va domina copios ultimele 45 de minute ale meciului, însă lipsa de inspirație și neșansa din fața porții au făcut ca să nu înscrie.
Contrar cursului jocului, Unirea arată că e o echipă pragmatică și mai reușește să puncteze o dată, cu largul concurs al lui Filaret, care și-a introdus mingea în proprie poartă. Meciul se va încheia cu o fază extrem de contestată de gazde. Cristian Luca reușește să introducă mingea în poartă, centralul validează golul, dar intervine cu multă întârziere asistentul, care a semnalizat o poziție în afară de joc a atacantului arădean.
CS Universitatea Goldiș – Unirea Alba Iulia 1-3 (1-2)
Stadion: Motorul; spectatori: 107.
Au marcat: Cr.Luca (44) / Costea (15), Verdeș (32), Filaret (73).
ACU: Pășcălău – Negrița, Nicolau, Lung, Filaret –Â Paina, C.Roșca (46 Miculescu), Bota (84 Țârlea), Iambor (71 Turcaș) – A. Drăgan, Cr.Luca.
Antrenor: Costel Bogoșel.
Unirea: Rotaru – I. Bălan, Poverlovici, Bumbac, Bucurică – Sg. Costea (83 Pistol), Dâlbea, Fl. Dan, Selagea – Pepenar (46 C. Cristea), B. Verdeș (62 Zăgrean).
Antrenor: Adrian Falub.
Cartonașe galbene: Miculescu (75) / Bălan (20), Selagea (40), Verdeș (47), Fl. Dan (65), Rotaru (84).
Arbitru: Ciprian Asmarandei (Vaslui).
Asistenți: Dan Ilieș (Brașov), Liviu Guloiu (Buzău)
Observator FRF: Ion Mureșan (Timișoara).
Jucătorul meciului: Sg.Costea
Articol scris de Daniel Berar
Â