Putem asista la o schimbare de antrenor pe acest final de sezon regular în Liga 2! Viitorul Pandurii poate rămâne fără Călin Cojocaru, cel care le-ar fi transmis jucătorilor după eșecul cu CSM Slatina (scor 1-2) că va pleca de la echipă.
Supărarea e mare în tabăra formației din Târgu Jiu, care a năruit șansele calificării în play-off în trei meciuri, în rundele disputate în acest an, înregistrând eșecuri pe linie.
Înainte de startul primei runde din 2024, formația din Târgu Jiu se afla pe poziția a 6-a în Liga 2 după 15 etape, cu 23 puncte, cu un punct peste locul 7, Steaua, dar cu două puncte sub locul 5, Gloria Buzău. Din păcate pentru gorjeni, startul de an a fost cu trei eșecuri la rând și astfel s-au năruit șansele calificării în play-off.
Viitorul Pandurii avea 11 rezultate pozitive în ultimele 12 meciuri, înainte de reluarea campionatului, astfel că avea moral bun înainte de prima rundă din 2024. Însă, a cedat în partidele cu CSC Șelimbăr (scor 0-3), Steaua (scor 0-5) și CSM Slatina (scor 1-2) și visul promovării s-a năruit.
În urma ultimei partide, antrenorul Călin Cojocaru a ținut o ședință lungă în vestiar și, printre altele, potrivit Gorjeanul, ar fi transmis că va pleca de la echipă, dezamăgit de parcursul lamentabil din ultimele trei etape.
Se pare că și omul de afaceri care controlează Viitorul Pandurii, Nicolae Sarcină, ar fi vorbit cu mai multe persoane din club pe seama celor întâmplate și e posibil să ia anumite decizii categorice în privința viitorului echipei, poate plecări de jucători, poate numirea unui alt antrenor și așa mai departe.
Însă, jucătorii ar avea scuza, conform sursei amintite, că salariile nu sunt plătite la zi și că există restanțe. Impactul mental al unei situații în care nu-ți primești banii pentru care muncești e posibil să îi fi afectat pe fotbaliști, iar din acest motiv să nu dea randamentul dorit de conducere și de antrenorul Călin Cojocaru.
Până când vor veni primele decizii oficiale, Viitorul Pandurii trebuie să se concentreze pe play-out-ul Ligii 2, chiar dacă nu se poate spune că are mari emoții în ceea ce privește evitarea retrogradării în Liga 3.
Viitorul Pandurii este pe locul 13 în clasament, când mai e o rundă din întrecerea regulară, cu 23 de puncte, cu un punct peste locul 14, Concordia Chiajna, dar și peste locul 15, CFC Argeș.
Are de recuperat un punct față de echipa de deasupra ei, ocupanta poziției a 12-a, chiar CSM Slatina. În partida din weekendul următor, în etapa a 19-a, Viitorul Pandurii va întâlni Gloria Buzău, în deplasare.
Iată ce spunea la declarații antrenorul Călin Cojocaru, după partida contra CSM Slatina:
”Nu merge nimic. Când pierzi de asemenea manieră nu ai ce să spui, dar nu vreau să mă plâng. Nu am ce să le zic băieților decât că, dacă vor ceva de la ei, trebuie să se schimbe ei în primul rând, să dea totul pentru un viitor mai bun.
Avem un lot foarte tânăr, iar când lipsesc 2-3 jucători, jucători maturi, lucrul acesta se vede. Înainte stăteam foarte bine în teren, nu dădeam spații adversarului, eram foarte agresivi. Nu e ușor să creezi o echipă în 6 luni, cu un buget limitat.
Noi ne-am exprimat foarte bine în prima parte a campionatului. Am muncit bine, dar am avut ghinionul să se accidenteze trei jucători înainte de primul meci și s-a rostogolit totul, ca să zic așa. Mă uit în spatele meu și văd echipe ca FC Argeș și Chiajna, cu bugete ireale pentru noi. Şi eu, și băieții, cu siguranță ne doream și ne dorim mai mult, dar fotbalul depinde de anumite situații, de anumiți factori”.
Foto: Cătălin Pasăre / Viitorul Pandurii Târgu Jiu
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-ilie-si-daniel-virtej-concluzii-dupa-cs-mioveni-steaua-19302656
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-despre-ratarea-play-off-ului-de-catre-steaua-19302651
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-chindia-sau-ceahlaul-doar-una-merge-in-play-off-ul-ligii-2-19302647
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciurile-din-etapa-19-a-ligii-2-sezon-2023-24-se-joaca-sambata-19302643
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cum-s-a-bucurat-cs-mioveni-in-timpul-si-dupa-victoria-cu-steaua-pentru-calificarea-in-play-off-ul-ligii-2-19302634