Fostul atacant al Universității Craiova, Alin Vigariu, este în
vederile oficialilor de la Alro pentru un eventual transfer la
malul Oltului. Aflat la final de contract cu Gaz Metan CFR,
formație pentru care a evoluat în ultimele sezoane, fotbalistul de
30 de ani spune că a fost contactat de președintele executiv al
grupării slătinene, Jane Nițulescu.
„N-au fost discuții cu cei de la Alro, doar simple
telefoane. Eu mi-am încheiat contractul cu Gaz Metan CFR Craiova.
Am primit un telefon în care am fost întrebat care este situația
mea la club. Am vorbit cu domnul Nițulescu și a rămas să mai vorbim
când terminăm campionatul”, a precizat Vigariu.
„Zilele
astea ar trebui să știu”
Jucătorul care în decursul carierei sale a mai evoluat la echipe ca
Universitatea și Electroputere Craiova, Rocar București sau Gloria
Buzău crede că perioada următoare va fi decisivă în privința
venirii sale sau nu la Slatina.
„Acum nu pot spune mai multe. Rămâne de văzut dacă se
rezolvă ceva. Zilele astea ar trebui să știu”, a mai
spus Alin Vigariu.
Sursa:
Gazeta Nouă