UTA vrea să aducă unul dintre cei doi jucători puși pe lista de transferuri de campioana României

UTA a semnat miercuri cu mijlocașul Alin Cârstocea, realizând a opta achiziție în această vară, însă campania de transferuri se pare că nu s-a încheiat pentru arădeni. „Bătrâna Doamnă” vrea să profite de faptul că FC Viitorul a anunțat că nu se va baza în noul sezon pe doi jucători alături de care a câștigat campionatul și încearcă să atragă către ea măcar unul dintre ei.

Echipa lui Gheorghe Hagi a anunțat după meciul cu APOEL Nicosia că Florin Purece și Vlad Morar sunt puși pe lista de transferuri. „Fotbaliștii Florin Purece și Vlad Morar nu mai participă la antrenamentele formației FC Viitorul. Astfel, cei doi jucători au devenit transferabili”, a fost comunicatul sec postat de echipa campioană pe site-ul oficial. Apoi a venit explicația din partea lui Zoltan Iasko, administratorul unic al clublui Viitorul: „Este o decizie pur tehnică. Cei doi, Purece și Morar, nu au fost dați afară de la echipă, ci se antrenează cu echipa secundă. Au fost cu noi în cantonament, s-au antrenat alături de noi, dar decizia antrenorilor a fost de a nu mai conta pe serviciile lor. Sunt fotbaliști transferabili, cu care nu am avut niciun fel de probleme, iar viața lor extrasportivă a fost exemplară” , a declarat, pentru Mediafax, Iasko.

Potrivit Sport Arad, surse din cadrul clubului UTA au confirmat un prim contact telefonic cu mijlocașul arădean de 25 de ani Florin Purece, care, însă, nu a dat un răspuns ferm. Jucătorul probabil încearcă să rămână în circuitul primei ligi, însă depinde de Viitorul, echipă care l-a pus pe lista de transferuri și nu este dispusă să-l cedeze gratis. În această situație, pentru UTA există doar varianta împrumutului.

Florin Purece a fost crescut de FC UTA, iar în 2012 l-a cedat în Liga 1 la Concordia Chiajna, grupare ilfoveană pentru care a jucat în patru sezoane. Sezonul trecut s-a transferat la FC Viitorul și a jucat în 30 de meciuri, dintre care în 23 ca titular, și a înscris 2 goluri. În acest campionat nu a evoluat deloc, fiind în ambele partide din campionat de până acum rezervă.

În 2016, Hagi era încântat de Purece

„Purece, în jumătate de an, va fi în echipa națională. Le mulțumesc tuturor că nu l-au băgat în seamă, că nu a fost niciodată la un lot național, pentru că am putut să îl iau liber, că nu am bani. E singurul mijlocaș ofensiv stângaci adevărat din fotbalul românesc. I-am și zis, când a semnat, că l-am luat pentru a-l face jucător de prima reprezentativă. Cu gândul ăsta l-am luat”, declara Gheoghe Hagi în vara lui 2016, după ce reușea să-l transfere pe Purece.

Purece este cotat de transfermarkt.de la 1 milion de euro, în timp ce celălalt jucător la care Viitorul renunță, Vlad Morar, are o cotă de 500 de mii de euro. Pe Morar, UTA l-a dorit în iarnă, însă jucătorul a ajuns la Viitorul.

Până acum, UTA a perfectat opt transferuri: Mădălin Ciucă (34 de ani, ex CSM Poli Iași), Ștefan Grigorie (35 de ani, ex FC Brașov), Dan Roman (31 de ani, ex CFR Cluj), Bujamin Asani (28 de ani), Izet Ajrullahu (19 ani), Branko Grahovac (34 de ani, ex CSM Poli Iași), Cristian Scutaru (30 de ani, ex ACS Poli), Alin Cârstocea (25 de ani, ex FC Botoșani).

Pe aceeași temă