Un fost utist, ultima dată la ACS Poli, e noua achiziție a echipei ASU Poli. „A fost o mutare simplă, pentru că sunt acasă”

ASU Poli a bifat în weekend al doilea transfer din această perioadă de pregătire de vară. După atacantul Marius Staicu, ultima dată la CS Mioveni, alb-violeții și-au asigurat serviciile unui mijlocaș care în cariera sa a evoluat pentru UTA, iar în sezonul trecut a fost la ACS Poli, rivala din oraș.

Alin Ignea (28 de ani) este jucătorul cu care echipa lui Bogdan Andone speră să își consolideze serios mijlocul. La ACS Poli, în Liga 1, a evoluat în sezonul trecut doar timp de 26 de minute, în două meciuri, iar acum, din postura de jucător liber de contract, a semnat cu ASU Poli.

„A fost o mutare simplă, din punctul meu de vedere, pentru că sunt acasă și mi-am dorit foarte mult să rămân la Timișoara. Cei de la Politehnica m-au dorit foarte mult, în ultimele două săptămâni au insistat foarte mult să vin la echipă. Înseamnă că oamenii se bazează pe mine și de aceea am ales să vin aici”, a declarat Ignea pentru Druckeria.

La rivala timișoreană a evoluat foarte puțin pentru că după transferul acolo s-a accidentat grav într-un amical, suferind o ruptură a tendonului lui Ahile. „Pe plan personal, îmi doresc să fiu sănătos, să pot să muncesc și să-mi ajut cât mai mult echipa din teren. Echipa am urmărit-o și în sezonul trecut și îmi doresc ca în viitorul campionat să fim cât mai sus, chiar în primele echipe dacă se poate. Trebuie să facem tot ce depinde de noi să câștigăm fiecare meci”, a afirmat Ignea, care a spus că antrenorul Bogdan Andone a insistat pentru transferul său: „Am discutat cu dânsul, m-a sunat de când a venit la Poli și am avut de atunci mai multe discuții. M-a dorit și el foarte mult, iar acest lucru a contat enorm în alegerea mea”.

Timișoreanul speră să îi cucerească pe suporterii Politehnicii prin prestațiile sale de pe teren. „Vom încerca să facem mult mai mult decât în sezonul trecut și vom face tot posibilul să fim între primele echipe. Degeaba am spune acum că vom face sigur una și alta… respectul suporterilor îl câștigi pe teren, nu lansându-te în promisiuni înaintea sezonului”, a mai precizat Ignea, care în cariera sa a mai îmbrăcat tricourile echipelor Hexe Jebel, Național Sebiș, UTA, Pandurii Târgu Jiu, FC Botoșani, FC Olt Slatina, FCM Baia Mare și ACS Poli.

Instrucție în trei reprize cu Unirea Jimbolia

Noua achiziție a Politehnicii nu a jucat însă în primul meci amical al verii. ASU Poli a desfășurat, sâmbătă, un prim test după o săptămână de pregătire. Unirea Jimbolia, din Liga a 5-a Timiș, a fost adversarul alb-violeților, acestia din urmă câștigând fără emoții cu 11-0.

Pe parcursul celor două reprize de câte 40 de minute și o a treia de 30 de minute, Andone a trimis pe teren 28 de jucători, mulți dintre ei veniți în probe.

Potrivit Druckeria, prima repriză a amicalului a fost abordată, în principal, cu jucători din „vechea gardă”, plus noutățile Lică (ex-LPS Banatul) și Lazea (ex-CSM Lugoj). În partea secundă au mai intrat, alături de certitudinea Marius Staicu, și Gîț (ex-Ighiu), Coadă, Cherecheș (ex-Sebiș) sau Botz, pentru ca în cea de-a treia repriză să-și mai facă apariția Fișteag, Bînzar, Coadă, Buzdugan, Crișanov, Oancea și Sîrbu (ultimii doi de la Unirea Sânnicolau Mare).

În prima parte, alb-violeții au marcat de trei ori, prin Țugui (8′, 33′) și Bădăuță (23′). Nu mai puțin de șase goluri s-au marcat în mitanul secund, primele patru chiar în decurs de cinci minute! Au punctat Ghinescu (44′), Neamțu (45′, 46′) și Staicu (48′, 51′, 72′). În fine, în ultima repriză, Politehnica a mai înscris de două ori, de fiecare dată prin Neamțu, în minutele 93 și 96.

Iată cum a arătat formula alb-violeților în cele trei reprize, toate disputate în formula 4-3-3, pe care Bogdan Andone își dorește să o implementeze în viitorul sezon:

Repriza I: Gakos – Bilia, Mera, Gălan, Taub – Lică, Lazea, Țugui – Vucea, Bădăuță, Ghinescu;
Repriza a II-a: Gîrlea – Gîț, Bilia (Coadă), Nicolescu, Taub (Cherecheș) – Birău, Stancu, Giuricici – Ghinescu (Botz), Staicu, Neamțu;
Repriza a III-a: Fișteag (Filip) – Bînzar, Nicolescu, Coadă, Cherecheș – Oancea, Buzdugan, Neamțu – Crișanov, Sîrbu, Bîte.

„Practic, am considerat întâlnirea de astăzi un antrenament, de câte 60 de minute pentru fiecare jucător. Încheiem o săptămână grea din punctul de vedere al antrenamentelor și sper ca, încetul cu încetul, să ne cristalizăm lotul de 20-23 de jucători pentru viitorul sezon. Cu siguranță, avem nevoie de jucători, atât de juniori, cât și de jucători experimentați. Sperăm ca până la plecarea în cantonament să avem lotul stabilit. E destul de greu să-mi formez o părere despre toți cei pe care i-am avut la antrenament, tocmai de aceea organizăm și aceste meciuri amicale. Sunt câțiva jucători interesanți, jucători tineri, iar pe unii dintre ei îi vom vedea la lucru și săptămâna viitoare”, a declarat, pentru Druckeria, antrenorul Bogdan Andone.

Următorul meci amical al timișorenilor e programat miercuri, de la ora 18:00, pe stadionul Știința, tot împotriva unui adversar modest, Avântul Periam, din Liga a 4-a Timiș. Sâmbătă, de la ora 11:00, e programat tot un test cu un adversar de același calibru, Timișul Șag.

Pe aceeași temă