Cu un singur punct și fără victorie în primele cinci etape,
formația din satul Covaci caută soluții de ieșire din criza de
rezultate.
Astăzi a fost prima zi de antrenament cu Fortuna pentru Emilio
Santos Souza, informează www.fortuna-covaci.ro. Pe „numele de
fotbalist” Emilio, el este brazilian, are 24 ani, este fundaș
central și a fost legitimat până în vară la Itabuna (echipă care a
terminat ediția 2009 pe locul 6 în prima divizie a statului Bahia,
echivalentul eșalonului al 4-lea al campionatului Braziliei). Acum
se află în probe la Covaci și rămâne de văzut dacă va fi legitimat.
Se mai arată pe siteul oficial al grupării timișene.
„E greu de spus după un singur antrenament, care a
fost de recuperare. Vom vedea ce poate, ne și înțelegem greu,
Emilio e pentru prima dată în Europa și nu știe decât portugheza.
De abia ieri a sosit”, a declarat pentru www.liga2.ro
Remus Steop, antrenorul Fortunei.
Articol scris de Cornel
Biholari