Transferul lui Ignea, ca și căzut. Grădinariu: „La UTA se ajunge greu, ca și pe vremuri”

Transferul lui Ignea, ca și căzut.** Grădinariu:

Deși ambele părți au făcut luni un pas în față, conducerea clubului UTA pentru că l-a chemat pe Alin Ignea la discuții, iar fotbalistul că s-a și antrenat alături de cei care i-ar fi putut fi colegi din această iarnă, totul a intrat în impas. Există o diferență destul de importantă între ceea ce solicită fotbalistul (adică exact condițiile de la FCM Baia Mare) și ceea ce oferă șefii „alb-roșilor”.

Prin urmare, mijlocașul de 26 de ani s-a antrenat de unul singur în această dimineață pe un teren din orașul natal Timișoara, urmând – cel mai probabil – să poarte discuții concrete cu alte divizionare secunde. Există chiar posibilitatea ca Ignea să rămână până la finalul stagiunii la Baia Mare, antrenorul Dorin Toma insistând mult pentru întoarcerea sa.

Practic, conducerea „Bătrânei Doamne” confirmă eșuarea negocierile cu fotbalistul dorit pe „Motorul” în special de „principalul” Roland Nagy. „La UTA se ajunge greu, ca pe vremuri. Trebuie să ai un profil aparte, o anumită valoare, oricum mult peste ceea ce avem noi acum la echipă, pentru a juca pentru cel mai titrat club din Provincie. Mergem pe stabilitate și continuitate”, a precizat Codru Grădinariu, directorul general al echipei fanion a Aradului, fără a se referi neapărat la „speța Ignea”.

Totuși, „oficialul” a lăsat deschisă ușa deschisă pentru alte transferuri, care – însă -trebuie să se încadreze în profilul descris mai sus.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă