Tincu și Sabou, primele ținte ale Politehnicii

21 Jun. 2011, 10:33 Bursa transferurilor
Tincu și Sabou,** primele ținte ale Politehnicii

La aproape o săptămână după ce a bătut palma cu oficialii
Politehnicii, antrenorul Marius Baciu va reveni astăzi în Copou
pentru a parafa angajamentul, urmând să stabilească împreună cu
conducerea detaliile perioadei de pregătire.

Tehnicianul nu știe însă pe ce jucători se va baza în sezonul
viitor, lotul actual numărând doar câțiva jucători tineri, fără
experiență, care nu pot constitui o bază în lupta pentru
promovare.

„Reunirea lotului am programat-o pentru data de 4
iulie și până atunci sper să ne putem mișca pe piața
transferurilor. Vom aduce câțiva jucători și în probe, săptămâna
viitoare, astfel încât, până la reunirea lotului, să știm pe care
contăm în tentativa noastră de a promova în Liga I”
,
a precizat managerul general al ACSMU Poli Iasi, Leo Grozavu.

În momentul de față, Poli are doar opt jucători în lot, aceștia
fiind Avrămia, Bădic, Herghelegiu, Crețu, Marin Alex, Tincu,
Ghiceanu și Huțan, dar ultimii doi ar putea pleca din Copou, în
cazul în care nu vor accepta o reducere salarială.

Grozavu a purtat unele discuții cu Florin Pătrașcu, Marian
Florea și Claudiu Tudor, s-a înțeles cu ei pentru un viitor
contract, dar are nevoie acum de acordul clubului Astra.

Ieșenii au nevoie urgentă de 80 – 100 de mii de euro pentru a
parafa înțelegerile cu jucătorii cu care s-ar putea ataca
promovarea în viziunea șefului de la Poli.

Din câte se pare, primele ținte ale managerului din Copou sunt
fundașul central Răzvan Tincu, de la FC Botoșani, și mijlocașul
central Cosmin Sabou, de la FC Zalău.

Articol scris de Narcis
POHOAȚĂ‚

21 Jun. 2011, 10:33 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă