Szolomajer vrea să revină la „U” Cluj

28 Jun. 2009, 12:42 Bursa transferurilor
Szolomajer vrea să revină la

Unul din cei mai îndrăgiți jucători de galeria Universității, Emil Szolomajer, portarul lui Mechel Câmpia Turzii și al lui SESO Iara, speră să revină la echipa lui de suflet, "U" Cluj.

 

"Am contract cu echipa din Iara până la sfârșitul lunii iunie, dar am auzit de interesul celor de la Universitatea de a mă aduce înapoi. Eu îmi doresc enorm să revin, pentru că Universitatea e echipa mea de suflet. Sper ca primesc oferta, pentru că în aceste zile planează o incertitudine la nivelul conducerii", a declarat Szolomajer, pentru Clujeanul.ro.

 

În ultima etapă a ligii secunde, în meciul dintre "U" și Mechel, galeria clujeană a scandat aproape tot meciul numele lui Szolomajer, deși acesta apăra poarta formației oaspete.
 

 

clujeanul.ro
 

28 Jun. 2009, 12:42 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă