Szabolcs Szekely a fost aproape de a semna cu o fostă campioană a Ungariei

Szabolcs Szekely** a fost aproape de a semna cu o fostă campioană a Ungariei

Szabolcs Szekely a ajuns zilele trecute în capitala Ungariei. Fostul atacant al lui ACS Poli va evolua cel mai probabil în prima ligă maghiară. În weekend, ex-timișoreanul a intrat pe teren pentru Honved Budapesta în amicalul cu Sopron (0-1), dar nu a ajuns la un acord cu gruparea înființată în anul 1909.

Jucătorul de 29 de ani a fost aproape de formația cu 13 titluri în fotbalul maghiar, dar care e acum doar în partea a doua a clasamentului din NB 1 (locul 11). Aiudeanul l-a înlocuit în meciul cu Soproni VSE pe ex-gălățeanul Bratislav Punosevac, dar echipa din Budapesta a cedat testul fără a marca.

Honved se află într-o perioadă în care efectuează mai multe modificări în lot. Szekely nu e printre jucătorii cu care formația de pe Bozsik Arena a ajuns la un acord. Fostul atacant al lui ACS Poli s-a arătat nemulțumit de oferta primită și va semna probabil zilele următoare cu altă grupare din prima ligă maghiară.

ACS Poli s-a despărțit de Szabolcs Szekely la începutul lunii, cele două părți au pus capăt colaborării de comun acord după ce fostul golgheter al bănățenilor în Liga I bifase doar patru prezențe în actualul sezon.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9.ro)
Pe aceeași temă