Vineri seară, conducerea clubului UTA surprindea cu numirea lui Ionuț Popa (64 de ani) ca director tehnic al echipei antrenate de Cristian Todea, nemulțumiți de parcursul din acest sezon și de startul ratat din 2018. Cel mai bine cotat antrenor arădean a fost readus la „Bătrâna Doamnă” cu obiectivul să mențină UTA în Liga 2.
Decizia șefilor UTA-ei i-a luat prin surprindere până și pe conducătorii Suporter Club UTA, asociația care deține palmaresul grupării arădene. Suporterii, care nu-l mai au la inimă pe Ionuț Popa, mai ales după ce în vara trecută a învins-o cu ACS Poli pe „Bătrâna Doamnă” la barajul de promovare, se declară consternați de această numire. SCU le aduce reproșuri conducătorilor echipei fanion a Aradului, are replici dure și amenință cu un „plan de acțiune”.
Suporter Club UTA, care la mijlocul lunii februarie transmitea cu subînțeles că nu e de acord cu preluarea clubului de către Florin Manea, îi face, acum, demisionari pe actualii conducători. Fanii sunt nemulțumiți că s-au trezit puși în fața faptului împlinit, în privința numirii lui Ionuț Popa, fără să fie consultați și constată că unul dintre pilonii pe care se sprijinea viitorul clubului, adică ei, „dintr-o dată, s-a evaporat”.
Despre Ionuț Popa, SCU spune că „în trecut, a avut nu o dată declarații și acțiuni de natură să aducă prejudicii de onoare clubului”, iar decizia readucerii sale în stafful tehnic poate „afecta imaginea și onoarea acestui club”.
Iată comunicatul Suporter Club UTA:
„Ne declarăm consternați de decizia conducerii clubului UTA de a-l numi pe Ionuț Popa în funcția de director tehnic al echipei de fotbal. Constatăm cu mâhnire că de această dată conducerea clubului, cu care până acum am avut o relație de colaborare foarte bună, a ales să ne pună în fața faptului împlinit.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, reprezentanții conducerii demisionare a clubului declarau public că primăria și Suporter Club UTA reprezintă pilonii pe care se sprijină viitorul acestui club. Constatăm că dintr-o dată, unul din acești piloni s-a evaporat.
Nu am avut niciodată pretenția să fim implicați în deciziile tehnice și manageriale. Nu am făcut niciodată sugestii de antrenori, transferuri sau strategii. Am fost însă mereu foarte atenți la decizii care pot afecta imaginea și onoarea acestui club. Aducerea în club a unei persoane care în trecut a avut nu o dată declarații și acțiuni de natură să aducă prejudicii de onoare clubului nostru considerăm că face parte din această categorie, a deciziilor cel puțin delicate, care ar fi trebuit discutate în familia UTA-ei… asta dacă ea există și altundeva decât în declarațiile de presă. Iar când vorbim de trecut, nu trebuie să mergem mai departe de vara trecută, fiind foarte ușor pentru oricine să găsească pe internet probe ale comportamentului reprobabil pe care l-a avut actualul director tehnic al clubului nostru, pe atunci adversar la baraj și, printre altele, agent provocator al unui conflict verbal cu antrenorul UTA-ei, Laurențiu Roșu.
Având în vedere această situație, Suporter Club UTA invită toți membrii și simpatizanții la o întâlnire care va avea loc luni, 5 martie de la ora 19.00 la Old Lady”s Pub, pentru a stabili o atitudine oficială a asociației și un eventual plan de acțiune.
Pentru noi doar UTA contează!
Suporter Club UTA,
3 martie 2018″.
Arădeanul Ionuț Popa a mai antrenat UTA în alte două mandate: 2000-2002 și 2009-2010, în ultimul ratând promovarea. Acum e prima dată când va lucra la noua UTA, proiect pornit din 2013.
Meszar: „Decizia e luată la rece după ce s-a analizat foarte bine. Am câștigat plus valoare în plan sportiv”
Alexandru Meszar, părintele proiectului demarat în 2013, când echipa fanion a Aradului risca să dispară total de pe harta fotbalului românesc, spune că e dator să urmărească în primului rând interesul clubului și rezultatele acestuia. Ultimele rezultate, locul din clasament și posibilitatea retrogradării l-au determinat să-l coopteze pe Ionuț Popa în stafful tehnic. Meszar spune că subiectivul readucerii lui Popa a fost discutat inclusiv cu SCU, asociație a suporterilor care acum spune că s-a trezit în fața faptului împlinit.
„Decizia e luată la rece după ce s-a analizat foarte bine acest lucru, dar și alte variante. Am avut consultări inclusiv cu liderii SCU, cum de altfel, am făcut și până în prezent. Punctul lor de vedere a fost împotriva venirii domnului Ionuț Popa la club. Subliniez acest lucru, deoarece acum sunt voci care îi contestă chiar și pe liderii SCU pentru această decizie. SCU are un rol consultativ la club privind deciziile de ordin sportiv, doar în decizii privind identitatea clubului are un rol decisiv”, a spus, într-un interviu acordat pentru Sport Arad, Meszar, care a declarat că autoritățile locale, consultate la rândul lor, au fost de acord cu numirea lui Ionuț Popa.
Conducătorul „Bătrânei Doamne” nu este îngrijorat că această decizie va duce la o ruptură de Suporter Club UTA sau o parte a membrilor acestei asociații. Meszar a descris mai multe hotărâri „mai puțin prietenoase sau populare” luate în ultimii ani și spune că aducerea lui Ionuț Popa este o decizie „strict profesională”. În final, acesta crede că noua achiziție din stafful tehnic va aduce un plus de valoare în plan sportiv.
„Când te angajezi la un asemenea proiect cum este UTA , trebuie să faci multe sacrificii. Între multe altele, trebuie să iei decizii de conducător care poate sunt mai puțin prietenoase sau populare. Pe parcursul celor cinci ani am demis un antrenor care mi-era prieten. Eu încă îl consider așa, sper că și el gândește la fel despre mine. În plus, a trebuit să plece de la echipă jucători pe care i-am crescut de mici, jucători pe care eu nu sunt supărat, dar ei sigur sunt supărați pe mine. Aceste decizii au fost greu de luat și numai renunțând la orgolii și alte sentimente le-am putut pune în practică. Interesul clubului și prestația echipei este mult, mult mai importantă decât confortul lui Alexandru Meszar. Decât să fiu susținut și aplaudat, iar echipa să aibă în continuare rezultate proaste, prefer să fiu contestat pentru o decizie asemănătoare. Este o hotărâre strict profesională pe care și-o asumă conducerea clubului, cum, de altfel, am făcut-o cu toate deciziile pe parcursul anilor, inclusiv acelea ce s-au dovedit în timp că au fost greșite. Sunt sigur că prin această decizie am câștigat plus valoare în plan sportiv, atât pentru echipă, cât și pentru stafful tehnic”, a mai spus Alexandru Meszar.
UTA Arad ocupă locul 12 în Liga 2, cu 25 de puncte, cu trei puncte peste prima echipă care se află în zona roșie a clasamentului, Știința Miroslava. Arădenii se află într-o situație opusă față de ultimele două sezoane, atunci când s-au luptat cu șanse reale pentru promovarea în Liga 1, însă au pierdut, de fiecare dată, la baraj.
Articol scris de Marius ANGHEL