SCM Gloria Buzău a început, de ieri, al doilea cantonament programat în această vară. După ce pe primul l-a efectuat la Poiana Brașov, acum, echipa nou-promovată în Liga 2 a optat pentru un stagiu în apropiere, în județ, la Sărata Monteoru. În lotul antrenat de Ilie Stan, ultima noutate este Sebastian Ghinga, fost la Petrolul.
În cantonamentul de la Sărata Monteoru, echipa buzoiană se va axa mai mult pe antrenamente specifice jocului, alternate cu partide de verificare, anunță site-ul oficial al clubului SCM Gloria. Primul test este programat miercuri, contra celor de la Hapoel Haifa, pe stadionul din cadrul Complexului de Fotbal de la Buftea, cu începere de la ora 18:00. Urmează „dubla” cu CSM Focșani, prima dispută pe stadionul din Crâng, sâmbătă, 20 iulie, de la 11:00, iar a doua la Focșani, miercuri, pe 24 iulie, de la 17:30.
Seria amicalelor se va încheia pe 26, când, la stadionul din Crâng, SCM Gloria Buzău o va întâlni pe echipa lui Bănel Nicoliță, CS Făurei, ora nefiind încă stabilită.
Altfel, din lotul Gloriei Buzău a plecat mijlocașul Cristian Danci, ajuns la CSM Reșița, și a venit Sebastian Ghinga (32 de ani, foto jos, primul în stânga). Acesta din urmă a evoluat în sezonul recent încheiat la Petrolul, în unele meciuri fiind căpitan. A prins 28 de jocuri și a înscris trei goluri, însă n-a mai fost menținut în lot și pentru noul sezon. În cariera sa a mai jucat pentru Aerostar Bacău, Sportul Studențesc, FC Botoșani, Academica Clinceni, Metalul Reșița și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Foto: SCM Gloria Buzău