Rapid se va baza în Liga 2 pe Pancu și încă patru jucători din vechiul lot. Situația celorlați componenți

Rapid se va baza în Liga 2 pe Pancu și încă patru jucători din vechiul lot.** Situația celorlați componenți

Conducerea FC Rapid București a anunțat, marți, că, dintre jucătorii care au evoluat în sezonul trecut în Liga 1, Daniel Pancu, Rui Miguel, Nicolae Vasile, Ricardo Alves și Andrei Cerlincă vor continua să joace la echipa giuleșteană și în Liga a II-a, ediția 2015-2016.

„Deși s-a vorbit despre împrumutul lui la Zimbru Chișinău, echipă condusă de fiul lui Valerii Moraru, Rui Miguel va rămâne în Giulești în sezonul viitor. Mijlocașul portughez, venit în vara trecută de la Pacos Ferreira, a jucat în sezonul trecut de 12 ori pentru Rapid, nereușind să înscrie. Sigure sunt rămânerile lui Nicolae Vasile, Ricardo Alves, Andrei Cerlincă, iar șansele ca Daniel Pancu să evolueze și în sezonul viitor sunt extrem de mari, acesta fiind convins de conducerea Rapidului să mai joace încă un an”, menționează gruparea giuleșteană pe contul oficial de Facebook.

Conducerea clubului negociază și cu portarul Virgil Drăghia, care, conform aceleiași surse, „se pare că va continua și el la Rapid”.

În schimb, FC Rapid a reziliat contractele cu mijlocașii Mădălin Martin și Alexandru Dan. De asemenea, „sunt șanse mici ca Aritz Borda” să rămână în lotul echipei și în sezonul următor.

Reunirea lotului formației Rapid pentru începerea pregătirilor este programată la 14 iulie.

Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)

Pe aceeași temă