Daniel Pancu anunța săptămâna trecută, în conferința de presă de dinaintea derby-ului cu ASU Politehnica Timișoara, meci câștigat sâmbătă cu 1-0, printr-un autogol al lui Cristian Scutaru, că va renunța la cel puțin cinci jucători din lot, deoarece are un lot aglomerat, dar are și nemulțumiri.
Iar astăzi, marți, Rapid a anunțat primul jucător de care se desparte. Acesta este portarul Ștefan Ciuculescu (26 de ani), unul dintre veteranii lotului, fiindcă a jucat pentru giuleșteni atât în Liga a 4-a, cât și în Liga a 3-a. Goalkeeperul care a trecut în cariera sa și pe la FCSB sau CS Balotești nu a mai primit șanse de la Pancu în acest sezon și devenise a patra opțiune în lot. În primele patru etape au fost preferați să apere Virgil Drăghia (29 de ani, 3 meciuri) și Alexandru Tătaru (17 ani, un meci), iar ca rezervă a fost Alexandru Achiriloaiei (18 ani).
„MULȚUMIM PENTRU TOT, ȘTEFAN!
Ștefan Ciuculescu și-a reziliat contractul cu Rapid în această dimineață, Daniel Pancu urmând a se baza în actuala stagiune pe Virgil Drăghia, dar și pe doi tineri ce îndeplinesc criteriul U20, Alexandru Tătaru, cel care a și debutat în meciul cu Poli, și Alex Achiriloaie.
Mulțumim pentru tot, Fane, și multă baftă în continuare!”, a anunțat Rapid pe pagina sa de Facebook.
„Vor fi schimbări cu siguranță. Un număr de jucători s-ar putea să fi fost la ultimele minute sau secunde în tricoul Rapidului. Vorbesc o lună, două, trei, șase, dacă văd că nu înțelegi e timpul să ne despărțim. Vor veni trei jucători și ne vom despărți undeva la patru-cinci, pentru că și ieri am avut 31 de jucători la antrenament. Nu jucăm în cupele europene, o să fie două etape intermediare, au trecut trei, mai sunt 16 meciuri de campionat, eu zic că undeva la 25 de jucători ne descurcăm. Șansă au avut toți. De acum încolo vor avea din ce în ce mai puține pentru că presiunea se transferă asupra mea”, spunea Pancu înaintea meciului cu ASU Poli.
Pe de altă parte, la finalul jocului cu timișorenii, antrenorul Rapidului a spus că încă așteaptă întăriri. „Nu am nicio problemă cu nimeni. O să vedeți în continuare ce se întâmplă. Sunt aici pe un termen lung, foarte lung chiar și voi lăsa Rapidul ăsta în cupele europene. Dar mai am de rezolvat niște probleme pe parcurs. Aștept jucători și mai e puțin. Eu aștept de două luni. O să mai bină. Toate meciurile sunt grele, pentru că ăștia sunt adversarii. Ați văzut și azi. Am jucat cu frații noștri și ați văzut ce s-a întâmplat pe teren. Trebuie să fim pregătiți de luptă. Pe fotbal nu cred că se pune problema de echipe mai valoroase decât noi”, a declarat Pancu.
Alți jucători care s-ar afla pe lista neagră ar fi Alexandru Iacob, Alin Demici, Marian Vlada sau George Tudoran.
După patru meciuri desfășurate în acest sezon, Rapid are 7 puncte acumulate și se află pe locul 6, la cinci puncte în spatele primelor două clasate SCM Gloria Buzău și Turris Oltul Turnu Măgurele. Miercuri, de la ora 17:30, Rapid joacă în Regie cu Daco-Getica București, în turul 3 al Cupei României, iar duminică, de la ora 13:30, în cadrul etapei a 5-a a Ligii 2, joacă în deplasare la CSM Reșița, echipă cu care e la egalitate de puncte.
Foto: FC Rapid 1923