Pentru o grupare de Liga a III-a
trupa de la cramă s-a obișnuit în ultimul timp să dea adevărate
lovituri pe piața transferurilor. După Marius Rotaru de la
Brănești, iarna trecută, și Alin Paleacu, venit în vară de la
Săgeata Năvodari, timișenii și-au luat acum portar de Liga I.
Petru Țurcaș a venit liber de
contract după ce s-a despărțit de Gloria Bistrița și a semnat un
contract valabil pe doi ani și jumătate. În vârstă de 34 de ani,
goalkeeperul timișorean s-ar putea retrage la „cramă” după ce a
evoluat la grupări precum Poli Timișoara și CFR Cluj. Practic el a
devenit campion al României cu feroviarii în sezonul 2007-08.
„Are experiență, aveam mare nevoie
de un asemenea portar. Din păcate atât el cât și celălalt nou
sosit, Aldana, sunt în urmă cu pregătirea fizică, dar sunt convins
că ne vor ajuta foarte mult în campionat”, a declarat Cosmin
Petruescu, antrenorul „alb-verzilor”.
Tot pe doi ani și jumătate cu
„verzii” a semnat și Victor Aldana, fostul fundaș al lui Poli II și
CFR Timișoara se antrenează deocamdată separat. Timișenii, al căror
obiectiv din sezonul următor e promovarea în Liga a II-a, l-au avut
în pregătiri și pe portarul Cristian Zimmermann, care a ales să
evolueze din retur la Petrolul Ploiești.
Gloria Arad – ACS Recaș 1-4
(0-0)
Marcatori: Dubeștean / Sz. Szekely (2),
Rogozinaru, B. Steop
Gloria Arad: Bujor
– Draia, Dubeștean, Manea, Filaret – Ad. Popa, Ban, Copil, R. Eșanu
– Negru, C. Suru. Au mai intrat: Toc, Hulbăr, Vițu, Negrea, Goldiș,
Sg. Popa și Bistrian.
Antrenor: Leo Pința
ACS Recaș: Indreica –
Novacovici, C. Ion, Situwe, Ticană – Chivoiu, Nicolescu,
Rogozinaru, Boldea – Nanu, Sz. Szekely. Au mai intrat: Țurcaș –
Șeroni, R. Trandu, Paleacu, B. Steop, Șchiopu, A. Ionuț, Andronic,
Paulevici și Ciobanu.
Antrenor: Cosmin Petruescu
Articol scris de Cornel
BIHOLARI