Peteleu negociază cu FC Vaslui! „Suntem în discuții foarte avansate”

13 Jan. 2012, 13:57 Bursa transferurilor
Peteleu negociază cu FC Vaslui!**

Fundașul dreapta Andrei Peteleu, titular în naționala de tineret, are șanse mari să joace din retur la FC Vaslui. Președintele Gloriei, Jean Pădureanu, confirmă tratativele cu gruparea lui Adrian Porumboiu și spune că în două zile se vor cunoaște toate datele acestui transfer.

„Suntem în discuții foarte avansate cu cei de la Vaslui, care în acest moment negociază un contract cu jucătorul. Urmează să-i facă vizita medicală și, dacă toate vor fi în regulă, în două zile vă voi putea anunța toate datele acestui transfer”.

Pădureanu a evitat să dea detalii financiare, dar spune că suma ce ar putea fi încasată pe Peteleu ar ajunge pentru a acoperi o mare parte din restanțele financiare către jucători. „Nu pot să vă spun sume, dar cred că nu am făcut transferuri rele de când sunt la Bistrița. Va fi o sumă importantă pentru noi în situația în care ne aflăm”, a mai spus președintele Gloriei.

Andrei Peteleu va împlini în această vară 20 de ani și a început fotbalul la Inter Viișoara, gruparea lui Aurelian Băbuțan. În sezonul trecut a jucat la Delta Tulcea iar în turul campionatului a fost titular pe banda dreaptă a Gloriei.

Sursa: Sportul Bistrițean

13 Jan. 2012, 13:57 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă