OFICIAL | Cel mai vechi jucător din lotul Politehnicii și-a reziliat contractul cu timișorenii. Motivul despărțirii de unul dintre punctele fixe ale „scheletului” echipei și cea mai frumoasă amintire a sa la club

Dănuț Bilia (33 de ani), unul dintre jucătorii pe care antrenorul Cosmin Petruescu îi considera bază a scheletului echipei în acest sezon, s-a despărțit prematur de ASU Politehnica, așa cum Liga2.ro a anunțat în exclusivitate de ieri. Rezilierea contractului cu unul dintre liderii vestiarului și cel mai vechi fotbalist din lotul formației timișorene s-a produs astăzi, în ziua în care colegii săi erau la București pentru meciul cu Metaloglobus (câștigat cu 1-0). Fundașul s-a prezentat la club cu echipamentul și și-a cerut restanțele financiare.

„După aproape trei ani și jumătate, drumurile Politehnicii Timișoara și ale lui Dănuț Bilia se despart. Clubul alb-violet a reziliat astăzi, pe cale amiabilă, contractul cu fundașul în vârstă de 33 de ani. Bilia era veteranul lotului din această primă jumătate de sezon și unul dintre cei mai vechi componenți ai echipei.

Aventura lui Dănuț Bilia la Politehnica a început în vara anului 2015, imediat după promovarea alb-violeților în Liga a III-a. De atunci s-au scurs, iată, trei sezoane și jumătate, timp în care el a fost unul dintre jucătorii indispensabili din echipă, purtând în mai multe rânduri și banderola de căpitan.

Politehnica Timișoara îi mulțumește pentru întreaga munca depusă unuia dintre cei mai importanți și devotați jucători care au trecut prin curtea actualului club, urându-i, totodată, mult succes la viitoarea echipă”, a anunțat Politehnica pe site-ul oficial.

S-a rupt scheletul gândit de Petruescu

Lucrul care a dus la această despărțire a pornit de la cearta lui Bilia, de la pauza meciului de la Balotești, din urmă cu două etape, cu antrenorul Cosmin Petruescu, după ce a fost înlocuit. Apoi, pentru jocul cu Pandurii, nu a prins lotul, iar acum nu a a fost luat în deplasările cu Metaloglobus și Chindia. „La Bilia a fost o decizie tactică, în condițiile în care Jurj a venit de la lotul național Under 19. A și jucat în ultimul meci din Bulgaria, avea un moral bun, am considerat că e nevoie să îi dau în continuare încredere și cred că făcut o partidă foarte bună. Bilia rămâne un jucător important pentru noi, a jucat în 15 din cele 18 meciuri titular în acest sezon, e un jucător de echipă. Dar trebuie să înțeleagă și el că în ianuarie face 34 de ani și nici Cristiano Ronaldo, la Real Madrid, nu a jucat în toate partidele. Iar politica noastră e și să venim cu jucători tineri, pe care să îi formăm, să îi promovăm către prima echipă”, motiva Petruescu.

 

În vară, dar și recent, Cosmin Petruescu declara că Bilia e unul dintre cei cinci jucători de bază cu experiență din lot, alături de Cristian Scutaru, Ioan Mera, Adrian Poparadu și Alin Ignea. De curând, de la club au mai plecat Tamaș Szasz și Tiberiu Istrătescu, jucători însă veniți vara aceasta. Bilia era unul dintre cei mai iubiți jucători de către suporteri. „Bilia, Mera, Scutaru, Ignea și Poparadu sunt cei cinci jucători în jurul cărora dorim să construim o echipă. Din păcate, au prins doar 35 de minute împreună în teren în aceste 16 etape”, spunea Cosmin Petruescu după înfrângerea cu Sportul Snagov (1-2).

„Per total, au fost trei ani și jumătate minunați”

Dănuț Bilia a strâns 114 prezențe în jocurile oficiale pentru Politehnica, reușind să marcheze 6 goluri. În sezonul 2015/2016 petrecut în Liga a 3-a, a evoluat în toate cele 28 de jocuri, reușind două goluri, unul chiar în meciul care a consfințit promovarea matematică în „B”, 2-1 la Ișalnița, cu CSU II Craiova. În Liga a 3-a, a bifat 81 de partide pentru Politehnica, reușind patru goluri, dintre care memorabil a rămas, fără doar și poate, cel din derby-ul cu UTA, din toamna anului trecut, când reușita sa a consfințit rezultatul final, 2-1 pentru alb-violeți. De asemenea, Bilia a bifat cinci apariții pentru Politehnica în Cupa României.

„Bineînțeles, cea mai frumoasă amintire a mea va rămâne golul marcat împotriva UTA-ei, în toamna anului trecut. A fost un moment special și o atmosferă senzațională, pe care nu o voi uita. Per total, au fost trei ani și jumătate minunați, în care m-am simțit împlinit, pentru că am avut șansa de a juca la echipa pe care o iubesc. M-am simțit extraordinar, dar îmi pare rău că s-a terminat atât de repede. Suporterilor vreau să le mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-au acordat mie și echipei în toată această perioadă. Sper să continue ce au început, pentru că acest club e acolo unde trebuie”, a declarat, după despărțirea de Politehnica, Dănuț Bilia.

Născut la Timișoara, pe 31 ianuarie 1985, Dănuț Bilia a evoluat foarte puțin aproape de casă până la sosirea în alb-violet. Fotbalul l-a început însă la Poli, trecând în perioada junioratului la Romvest Arad și UTA. A jucat apoi, pe rând, la Tricotaje Ineu, UMT, CSM Râmnicu Vâlcea, Timișul Albina, ACU Arad, Corvinul Hunedoara, Fortuna Poiana Câmpina, Gloria Arad și CS Ineu.

Articol scris de Anda DELIU

Pe aceeași temă