Liga 2 se mută în Turcia! Și Viitorul Pandurii va pregăti în Antalya partea a doua a sezonului

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 09 Jan. 2020, 18:15 Actualizat: 09 Jan. 2020, 18:20 Bursa transferurilor
Liga 2 se mută în Turcia!  Și Viitorul Pandurii va pregăti în Antalya partea a doua a sezonului

La fel ca multe dintre echipele din Liga 2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu va efectua cantonamentul de iarnă în Antalya, la Side, unde terenurile și clima sunt total diferite față de condițiile care vor exista pe 22 februarie, când se reia eșalonul secund din România. Reunirea lotului va avea loc luni, 13 ianuarie, la Sânmartin, iar, după două săptămâni de stagiu la baza sportivă de lângă Oradea, echipa antrenată de Cristian Lupuț  va pleca în Turcia.

Până atunci, „oltenii” vor disputa și un meci amical, pe 23 ianuarie. În Antalya, Viitorul Pandurii va mai susține alte patru jocuri de verificare, cu echipe din liga secundă a Ungariei sau Rusiei. La revenirea din Turcia, clubul „inventat” de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină va continua pregătirea la Târgu Jiu, iar, cu o săptămână înainte de începerea campionatului, va mai disputa un joc de verificare.

„Reunirea lotului are loc pe 13 ianuarie, la Sânmartin, iar pe 23 vom disputa un amical. Adversarul încă nu e stabilit. Posibil să fie o echipă din Ungaria, posibil Ripensia Timișoara, sau poate Șoimii Lipova, deși echipele de Liga 3 se reunesc ceva mai târziu. Cert e că vom efectua un cantonament de două săptămâni în Turcia, unde vom juca cu TSKA II Moscova, apoi cu o altă echipă din liga secunda a Rusiei, dar și Ungariei, iar cel de-al patrulea adversar urmează să fie stabilit între timp, de organizatori. Vor fi patru amicale. Apoi vom reveni în România, jucătorii vor avea o pauză de două zile, după care ne vom revedea la Târgu Jiu, unde în prezent se pun la punct ultimele detalii referitoare la cazare și terenuri de antrenament, fiindcă vom rămâne aici până la finele sezonului. Se anunță un retur dificil. Cu două victorii poți fi aproape de podium, două înfrângeri te bagă în hora retrogradării. Eu mi-am propus clasarea în primele zece locuri”, a declarat antrenorul Cristian Lupuț, pentru Liga2.ro.

Viitorul Pandurii a încheiat anul pe locul 12, la opt puncte sub podium și la șase deasupra liniei care asigură menținerea în Liga 2. În prima etapă din 2020, echipa mutătă, vara trecută, în Oltenia, prin fuziunea, cel puțin la nivelul lotului, dintre Energeticianul, care evolua la Petroșani, și Luceafărul Oradea, va juca la Mioveni.

Viitorul Pandurii a jucat meciurile de acasă din prima parte a sezonului la Drobeta Turnu Severin, după care s-a mutat pe noul stadion din Târgu Jiu. Echipa s-a pregătit în această perioadă la Sânmartin, iar apoi s-a antrenat pe modestul stadion din comuna limitrofă Târgu-Jiului, Bălești.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Leczki JOZSI /Mediafax Foto

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 09 Jan. 2020, 18:15 Actualizat: 09 Jan. 2020, 18:20 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă