Președintele executiv al clubului CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat că a ajuns la un acord cu mijlocașul Petre Goge (foto, în alb-negru), fost la Juventus București, jucătorul urmând să semneze un contract pe doi ani.
„Petre Goge a mai lucrat cu Nicolo la Craiova, îl cunoaște bine și avem referințe bune despre el. Jucătorul a venit în Iași și va semna contractul cu clubul în următoarele zile”, a declarat Florin Prunea.
În vârstă de 23 de ani, Petre Goge poate evolua în linia mediană pe ambele benzi și a jucat în carieră la formațiile FCU Craiova, Alro Slatina, FCM Târgu Mureș, CSM Râmnicu Vâlcea, Unirea Urziceni, ACS Poli Timișoara și Juventus București.
Goge a evoluat în ultimul sezon la Juventus București, echipă ca a ratat promovare în Liga 2, clasându-se pe locul 2 în Seria 2 a Ligii 3, acolo unde a înscris cinci goluri. Gruparea din Colentina s-a mai despărțit în aceste zile și de atacantul Sergiu Arnăutu (25 ani), cel care a semnat un contract pe trei ani cu FCM Baia Mare, nou-promovată în Liga a 2-a din Seria a 5-a a Ligii 3. Arnăutu înscrisese 14 goluri în tricoul lui Juventus.
Tratative avansate cu Viveiros și Lemnaru
Dacă primele achiziții ale verii, Vasile Gheorghe și Petre Goge, provin de la formații din ligile inferioare, Iașiul ar putea transfera în aceste zile și doi jucători cu experiență în Liga 1. Președintele Prunea este în tratative avansate cu Nuno Viveiros, Valentin Lemnaru și Liviu Ganea, primul având șanse mari să semneze cu gruparea din Copou. „I-am făcut o ofertă concretă lui Viveiros și aștept răspunsul lui. Astăzi voi avea o nouă discuție cu el și sper să-l conving să semneze cu noi”, a completat Prunea.
Altfel, oficialii ieșeni au perfectat primele trei meciuri amicale ale stagiului din Turcia, adversari fiind FC Voluntari, Ankar Perm (Rusia) și Dinamo Batumi (Georgia).
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Foto: Juventus București