Florin Pătrașcu continuă cu Farul. La Constanța ar putea ajunge Cristocea și Vezan

Florin Pătrașcu continuă cu Farul.** La Constanța ar putea ajunge Cristocea și Vezan

FC Farul îl are de miercuri la pregătire și pe jucătorul Ninel Corcoveanu (26 de ani)(foto mic), care poate juca mijlocaș stânga sau central, fundaș stânga sau al doilea vârf, iar în returul sezonului trecut, a evoluat la ACS Național Sebiș, echipă care s-a clasat pe locul patru în seria a patra a Ligii a III-a.

Crescut la Școala de Fotbal Gică Popescu, Corcoveanu a mai activat la echipe precum Concordia Chiajna, Minerul Lupeni, CS Otopeni, Gloria Buzău și FC Olt Slatina, iar în turul campionatului 2014/2015 a fost la CS Balotești. Potrivit președintelui executiv al FC Farul, Auraș Brașoveanu, fundașul stânga Alexandru Giurgiu era, ieri după-amiază, pe drum, venind de la Alba Iulia spre Constanța. În schimb, atacantul Sorin Chițu și-a amânat sosirea. Au mai apărut însă câțiva tineri, iar întreg efectivul de jucători existent în acest moment la Farul ar putea fi verificat sâmbătă, cu ocazia unui meci „în familie”.

Dintre jucătorii cu experiență cu care Farul vrea să-și întărească lotul, clubul constănțean a căzut de acord cu Florin Pătrașcu pentru continuarea colaborării, după ce jucătorul își încheiase contractul la finele sezonului trecut. Totodată, joi după-amiază, s-au purtat tratative și cu Vasilică Cristocea. De asemenea, alte variante ar fi Ovidiu Vezan și Bogdan Pătrașcu. „E bine pentru toate lumea să continuu la echipă. Inima mea e la Farul”, a spus Florin Pătrașcu.  

Echipa s-a înscris în noul sezon al Ligii a II-a, termenul limită fiind 20 iulie.

Sursa: Ziua de Constanța

Pe aceeași temă