FCM Bacău insistă pentru Croitoru și Doboș

04 Aug. 2009, 12:26 Bursa transferurilor
FCM Bacău insistă pentru Croitoru și Doboș

 

FCM Bacău nu a renunțat la ideea de a-i legitima pe Marius Croitoru și pe Marius Doboș pe ultima sută de metri. Primul este fără angajament după ce s-a despărțit de Steaua, în timp ce Doboș nu intră în calculele Vasluiului, club cu care se află în continuare sub contract. „Croitoru și Doboș sunt doi jucători pe care mi-i doresc. Cu ei, echipa ar avea altă forță, chiar dacă nu sunt încă puși la punct cu pregătirea fizică“, a precizat antrenorul Gheorghe Poenaru.

 

Deși nu a semnat cu Bacăul, Croitoru se antrenează sub comanda lui Poenaru. Mijlocașul de 28 de ani a și jucat o repriză pentru „galben-albaștri“ în amicalul de săptămâna trecută, cu Săgeata Stejarul. „Iau în calcul varianta de a rămâne la Bacău“, a declarat jucătorul, care va purta azi o nouă serie de discuții cu conducerea FCM-ului. „Până miercuri cred că vom rezolva situația lui Croitoru“, a precizat președintele Relu Damian.

 

Marius Doboș continuă să aștepte unda verde de la clubul-mamă, FC Vaslui. Conducerea Bacăului a discutat cu vasluienii atât varianta transferului definitiv, cât și posibilitatea unui nou împrumut. În ambele cazuri, clubul patronat de Adrian Porumboiu a solicitat însă sume care depășeau posibilitățile financiare ale băcauanilor. FCM-ul continuă să tatoneze terenul, sperând într-o schimbare de poziție din partea „galben-verzilor“.

 

Dacă se vor alătura trupei lui Poenaru, Croitoru și Dobos vor înregistra un come-back la Bacău. Croitoru a activat timp de cinci sezoane și jumătate la FCM, înainte de a fi cedat, în ianuarie 2006, Vasluiului. Doboș a jucat la formația băcauană în ediția 2005-2006, după care a fost transferat la FC Vaslui. Anul trecut, Doboș s-a întors la FCM pentru o stagiune în care a evoluat sub formă de împrumut.

 

Sursa: desteptarea.ro

04 Aug. 2009, 12:26 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă