Rămas fără Florin Pătrașcu, accidentat grav la piciorul stâng, FC Farul a reușit să-i găsească repede un înlocuitor căpitanului. Conducătorii clubului constănțean au bătut palma cu doi jucători, ambii urmând a semna contractele în zilele următoare. Doru Bratu (26 ani, ex „U” Cluj) și Marius Rusu (25 ani, ex Ceahlăul) sunt ultimele achiziții, însă în lotul „marinarilor” cu care s-a intrat în cantonament de joi se află și Alexandru Grigoraș, mijlocaș care a evoluat și în partea a doua a sezonului trecut în culorile Farului.
În urma campaniei de transferuri foarte active din această vară este clar că FC Farul o să fie una dintre echipele din Seria I care se vor lupta pentru promovarea în Liga 1. Constănțenii pot profita de problemele financiare ale celorlalte cluburi, însă și de faptul că seria din care fac parte are foarte puține echipe care pot emite pretenții la acest obiectiv. „Nu are rost să ne mai ascundem după deget, pentru că este evident de ce am făcut aceste achiziții. FC Farul dorește să se bată la promovare în acest an și să revină acolo unde îi este locul, adică în prim-planul fotbalului românesc. Avocații noștri lucrează deja la actele necesare pentru ștergerea datoriei către Fisc și accesarea banilor de la Consiliul Județean Constanța”, a declarat, pentru observator.ro, președintele Auraș Brașoveanu.
FC Rapid este principala contracanditată pentru Farul, situațiile delicate de la Ceahlăul și Oțelul neincluzându-le pe aceste două echipe în lupta pentru promovare. „Rapidul este cea mai importantă echipă din seria noastră și veți vedea că va fi principala adversară în lupta pentru promovare. Nu credem noi ce citim prin ziare și avem certitudinea că problemele lor sunt aparente, acolo fiind mereu o situație mai specială, pentru că așa e în Giulești. Nu ne este frică, însă, de ei, așa cum nu ne este frică de Ceahlăul, o altă formație care ar putea emite pretenții, iar dacă vom avea liniște se vor vedea și rezultatele acțiunilor din această vară. Sunt destule formații care pot intra în cărțile calificării în play-off și, apoi, în lupta pentru promovare, dar campionatul este lung”, a mai spus președintele constănțenilor.
În altă ordine de idei, FC Farul are programat următorul amical sâmbătă, cu o echipă de Liga a IV-a Ialomița. În această partidă vor evolua însă numai jucătorii tineri, fotbaliștii experimentați urmând a efectua un antrenament pe timpul confruntării.