Dună, impresionat de doi jucători după amicalul cu ACS Berceni

19 Jul. 2012, 16:15 Bursa transferurilor
Dună,** impresionat de doi jucători după amicalul cu ACS Berceni

Pe lângă Liviu Mihai și Hertu, Marin Dună este hotărât să păstreze în lotul pentru viitorul sezon alți 2 fotbaliști testați sâmbătă în amicalul câștigat, 3-1 cu ACS Berceni. Este vorba în primul rând despre portarul Andrei Neagu, 27 de ani, care a evoluat ultima dată la Turris Turnu Măgurele.

„Neagu este un portar cu experiență în Liga a II-a. A evoluat trei sezoane la Giurgiu și unul la Otopeni. În plus, vine la Slobozia cu sufletul având în vedere că soția lui este din acest oraș. Este un fotbalist serios, pe care ne putem baza!” își caracterizează elevul Marin Dună.

Alt jucător care l-a impresionat este Sorin Gheorghiu. În vârstă de 20 de ani, Gheorghiu poate evolua atât mijlocaș stânga, cât și al doilea vârf. În turul campionatului trecut a jucat la Viitorul Axintele, unde a avut evoluții apreciate.

În privința celui de-al treilea fotbalist care a apărut pe teren în meciul cu Berceniul, Marin Dună pare rezervat. Este vorba despre tânărul Sică Dumitrescu, fiul killer-ului Argentinei din 1994, Ilie Dumitrescu. Dumitrescu Junior vine de la FC Snagov și poate evolua pe ambele benzi ale liniei de mijloc. Jocul său nu l-a convins încă pe Dună, care-l va testa în continuare.

Viorel Stanciu împrumutat, Emil Cristian out

Noutăți survin și la capitolul disponibilizărilor. Atacantul Viorel Stanciu, 19 ani, are șanse mici să prindă echipa în acest moment și va fi împrumutat la o altă grupare pentru a juca mai mult. Stanciu a marcat patru goluri în sezonul trecut pentru Unirea și va ajunge, cel mai probabil, la Rapid Fetești.

Un alt jucător la care s-a renunțat este Emil Cristian. Destinația fundașului de 29 de ani este deocamdată necunoscută. Uniriștii au efecutat luni și marți vizita medicală. Vineri este programat un alt amical în deplasare cu CS Ștefănești. Luni, 23 iulie 2012, se pleacă în cantonament la Predeal.

Sursa: Independent

19 Jul. 2012, 16:15 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă