„Dezertorii” de la FC Olt

15 Jul. 2012, 11:48 Bursa transferurilor

După Gabriel Precup și Daniel Ene, un alt jucător aflat sub contract cu Alro nu vrea să evolueze pentru noua echipă a județului, FC Olt. Goalkeeper-ul George Savu nu a mai venit la ședințele de pregătire conduse de Dan Oprescu și a lipsit de la amicalul pe care FC Olt l-a susținut sâmbătă, la Ișalnița, în compania formației CS Apă Craiova, scor 2-0.

Fotbaliștii ce au jucat pentru Alro în sezonul precedent s-au prezentat vineri pentru a-și primi restanțele financiare. Potrivit Olt TV, dacă unora dintre cei aflați sub contract cu acest club, care nu apare la FRF ca desființat, li s-au eliberat hârtii că sunt jucători liberi, ceilalți, de pe lista întocmită de oficialii echipei FC Olt, nu pot semna înțelegeri cu alte formații. Printre aceștia se află Precup, Ene și Savu.

15 Jul. 2012, 11:48 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă