După ce i-au transferat pe Robert Iacob și Sebatian Huțan, clujenii sunt aproape să mai aducă un jucător de la Liberty Salonta. Adrian Cuciula, fundașul care a trecut și pe la Piacenza, este dorit de Florian Walter.
Â
Ajunși fără prea multe variante de fundași centrali după ce s-a renunțat la Cordoș și Marincău, clujenii s-au orientat către jucătorul de 23 de ani care a fost în această vară și în atenția lui Dinamo. „Câinii” l-au și luat în cantonamentul din Franța și l-au folosit pe final în amicalul cu Nantes, dar „roș-albii” au renunțat la ideea achiziționării jucătorului de la Liberty Salonta. Florian Walter a aflat și a discutat imediat cu Marius Vizer despre transferul fundașului la Cluj.
Â
„Știu că au fost discuții între domnul Vizer și domnul Walter, dar așteptăm deocamdată să vedem ce decide Dinamo”, a spus președintele celor de la Liberty, Cătălin Sărmășan. Fundașul, care a fost împrumutat în 2007 pentru un sezon la Piacenza, în Serie B, ar putea ajunge chiar astăzi în cantonamentul Universității, înaintea amicalului cu FCM Târgu Mureș.
Â
Walter – patron și președinte
Â
Adunarea Generală a Acționarilor a votat ieri noua organigramă a clubului. Astfel, Florian Walter va ocupa funcția de președinte executiv, iar George Dragu va fi noul președinte al CA, din care mai fac parte Teodor Pop, Radu Constantea, Remus Câmpeanu și Florin Bolchiș, vicepreședintele Romprest, societatea pe care Walter o conduce. Se pare că și Ioan Mărginean va rămâne în apropierea echipei, dar fără a deține o funcție oficială.
Â
Â
Articol scris de: Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Â
Â