Gaz Metan CFR Craiova s-a mișcat
repede pe piața transferurilor. Deja, Jerry Gane a coptat în lot
doi jucători noi. Este vorba de goalkeeper-ul Silvian Ciucă,
fratele fostului căpitan al U Craiova Mădălin Ciucă, și vârful
Laurențiu Boroiban.
Silvian Ciucă a jucat ultima oară
la Minerul Lupeni în vreme ce Boroiban a evoluat în sezonul recent
încheiat la grupările CSM Râmnicu Vâlcea și Dacia Mioveni.
„Sunt două achiziții
bune, care, în mod sigur, ne vor fi de folos în sezonul viitor. Cu
cei doi am ajuns la 22 de jucători. Pentru a ne completa lotul vom
mai aduce doi jucători”, a precizat Jerry Gane.
S-a renunțat la opt
jucători
Jerry Gane nu va mai conta în sezonul viitor pe serviciile a opt
jucători care s-au regăsit în lotul Gazului în anul competițional
2009/2010. Este vorba de portarii Dragoș Vuplescu și Romeo
Cojocaru, fundașul George Feleagă, mijlocașii Cătălin Nițu și
Grigore Stanciu, precum și atacanții Marian Preda, Sorinel Chivu și
Ion Lăpădat.
Un sezon
reușit
Gaz Metan CFR Craiova este, de la distanță, revelația Seriei Vest
din B2. Pe locul șapte în ierarhie, trupa lui Jerry Gane e cea mai
bine clasată dintre nou-promovate și, totodată, dintre echipele
oltenești. Rămâne în memorie seria fantastică de zece jocuri fără
înfrângere, din etapa 9 până în runda 18. Deasemenea, merită
trecute în revistă victoriile cu FC Argeș, echipă retrogradată din
A la masa verde (1-0), cu CS Otopeni, grupare care cu un an în urmă
evoluat tot pe prima scenă (2-0), și cea din derbiul oltenesc cu
CSM Rîmnicu Vâlcea (2-0). De remarcat sunt și punctele smulse pe
terenurile celor de la U Cluj și UTA, două echipe de tradiție în
fotbalul românesc.
Și în Cupa României Gaz Metan CFR
Craiova a avut un parcurs memorabil. După ce a eliminat Triumf
Bârca, FC Drobeta și Ceahlăul Piatra Neamț, a fost învinsă cu 1-0,
pe stadionul „Ion Oblemenco” de CFR Cluj, echipă ce a câștigat în
cele din urmă trofeul.
Prin performanțele obținute în
acest an competițional, statistica rece indică Gaz Metan CFR
Craiova drept cea de-a treia echipă a Olteniei, după U Craiova și
Pandurii Târgu Jiu.
Găzarii se reunesc pe 8 iulie
Imediat după încheierea meciului cu UTA, găzarii au intrat în
vacanță. Antrenorul Jerry Gane a trasat fiecărui jucător în parte
programul de pregătire în perioada de vacanță. Staff-ul tehnic și
administrativ al grupării Gaz Metan CFR Craiova a decis ca echipa
să-și reia pregătirile pe 8 iulie, de la ora 10:00.
Felicitări pentru FCM
Târgu Mureș și U Cluj
Imediat după finalul partidei dintre Minerul Lupeni și U Cluj,
conducerea clubului Gaz Metan CFR a ținut să le felicite pe cele
două echipe promovate în Liga 1. „Conducerea
administrativă, echipa tehnică și jucătorii Gaz Metan CFR Craiova
felicită grupările FCM Târgu Mureș și U Cluj pentru performanțele
obținute în acest sezon competițional. Clubul nostru apreciază că
cele două echipe merită promovarea pe prima scenă a fotbalului
românesc pentru că au înregistrat cele mai bune rezultate de-a
lungul sezonului.”, se arată într-un comunicat de
presă remis de către clubul craiovean.
Sursa: gazmetancfr.ro