Chindia și-a completat lotul cu doi foști jucători ai Chiajnei și a renunțat la un mijlocaș cu 17 prezențe în prima parte a sezonului. Ultimul amical îl dispută tot la Aninoasa

Cu aproape o săptămână înainte de reluarea campionatului Ligii 2, Chindia a realizat două noi transferuri, e pe cale să facă și un al treilea, a renunțat la un jucător utilizat destul de mult în prima parte a sezonului și și-a perfectat ultimul amical.

Echipa lui Viorel Moldovan va susține vineri, de la ora 14:00, ultimul joc de verificare înaintea reluării campionatului împotriva formației de Liga 3 AFC Hărman (locul 11 în Seria 5), pe stadionul din Aninoasa, acolo unde a jucat și cu Metaloglobus (scor 1-1), weekend-ul trecut.

Panait și Leca au semnat, urmează Rață

Altfel, conducerea clubului a perfectat, în ultimele zile, alte două mutări interesante, legitimându-i pe Dan Panait și Mihai Leca (foto text, când juca la FC Brașov), ambii nepăstrați în lot de Concordia Chiajna. Primul a devenise liber de contract, după o despărțire amiabilă de ilfoveni, în timp ce al doilea a fost împrumutat.

Panait are 21 de ani, este fundaș și în acest sezon a fost folosit în 8 meciuri, în cariera sa trecând și pe la Viitorul și ASA Târgu Mureș, iar Leca are 26 de ani, este tot fundaș și are 15 meciuri jucat în această ediție a Ligii 1. Acesta din urmă a mai jucat la Oțelul, Zakho (Irak), FC Brașov, The New Saints (Țara Galilor), Zimbru (Moldova) și Juventus București.

În plus, până sâmbătă, cu târgoviștenii urmează să semneze, foarte probabil, și moldoveanul Vadim Rață (ex Milsami Orhei, patru selecții la echipa națională).

În această iarnă, Chindia i-a mai legitimat și pe Mihai Neicuțescu (Dinamo), Bogdan Șandru și Valentin Alexandru (ambii Dunărea Călărași).

„Sperăm ca toți jucătorii transferați să se ridice la înălțimea așteptărilor noastre și ale suporterilor și să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Pregătirile au decurs bine, așteptăm cu încredere primul meci oficial din 2019, vinerea viitoare, cu Aerostar Bacău”, a declarat, pentru db-sport.ro, președintele Chindiei, Marcel Ghergu.

Andrei Lungu, out

Altfel, stafful tehnic al divizionarei târgoviștene a decis să renunțe la serviciile mijlocașului Andrei Lungu (30 de ani), adus la începutul sezonului.

Trecut pe la Sportul Studențesc, „U” Cluj, FC Voluntari, Energie Cottbus sau Ramat Hasharon, Lungu a evoluat în 17 partide pentru Chindia, înscriind o singură dată, în finalul jocului cu ASU Poli Timișoara (2-1).

Articol scris de Ionuț MARIN

Pe aceeași temă