Burcă a avut discuții cu Alexa despre revenirea lui Maftei la Rapid: „Mi-ar face mare plăcere să ni se alăture”

Burcă a avut discuții cu Alexa despre revenirea lui Maftei la Rapid:**

Pe lângă Daniel Pancu, un alt jucător emblematic pentru Rapid ar putea reveni în această iarnă la clubul din Giulești. Președintele echipei din Liga 2, Ovidiu Burcă, a spus la DolceSport că a purtat discuții cu antrenorul Dan Alexa despre achiziționarea lui Vasile Maftei (35 ani), jucător legitimat în acest moment la FC Voluntari.

Oficialul giuleștean a dezvăluit că încearcă în aceste zile să renunțe la doi dintre fundașii centrali din lot și abia după ce va ajunge la un acord cu aceștia va purta negocieri pentru readucerea lui Maftei.

„În momentul de față, avem patru fundași centrali sub contract, dar încercăm să reziliem cu doi dintre aceștia. În momentul în care vom avea socotelile încheiate cu ei putem discuta și despre eventualitatea aducerii unui fundaș central. Legat de Maftei, am avut discuții cu Alexa pentru a-l aduce și vom mai vorbi, pentru că mi-ar face mare plăcere să ni se alăture”, a declarat Burcă, care confirmă interesul altor cluburi pentru Moke: „În momentul de față există un interes pentru anumiți jucători, dar oferte concrete nu există. Moke este un astfel de jucător, de care lumea se interesează, dar este exclus pentru moment ca Moke să plece de la Rapid”.

17 meciuri și 1 gol are Vasile Burcă bifate în acest sezon pentru FC Voluntari. Maftei n-a mai jucat din campionatul 2008-2009 pentru Rapid

Pe aceeași temă