Decizia surpriză a lui Viorel Moldovan de a renunța cu puțin timp înainte de reluarea campionatului la Andrei Lungu, unul dintre cei mai experimentați jucători pe care îi avea Chindia în lot, a venit perfect pentru Metaloglobus, care l-a acontat rapid pe jucătorul originar din Pitești și care în cariera sa a evoluat în Liga 1 la Sportul Studențesc, „U” Cluj, FC Voluntari și Juventus București. Bucureștenii l-au convins pe mijlocaș să semneze, pentru început, până la vară, devenind, astfel, a opta achiziție din această iarnă.
„Se antrenează cu noi de câteva zile, iar ieri s-au finalizat discuțiile și a semnat contractul. Pot să spun că mă bucur, pentru că este un jucător de care aveam nevoie să ne dea consistență lotului. E un fotbalist cu experiență, care poate juca atât mijlocaș defensiv, cât și fundaș central. Aveam nevoie de un astfel de profil de jucător”, a spus, pentru Liga2.ro, antrenorul Laszlo Balint.
În prima parte a sezonului, Andrei Lungu a evoluat în 17 meciuri pentru Chindia, e drept, în doar 9 ca titular, și a înscris și un gol. În cariera sa, pe lângă echipele amintite mai sus, Lungu a mai jucat în trei perioade diferite în Israel, o dată la Hapoel Petah Tikva și în două rânduri la Hapoel Ramat HaSharon.
În această iarnă, cu Metaloglobus au mai semnat: portarul Florin Iacob (25 de ani, ex Sportul Snagov), fundașii Marius Tomozei (28 de ani, ex Energeticianul), Florin Plămadă (26 de ani, ex Petrolul) și Gabriel Frîncu (31 de ani, ex SSC Farul) și mijlocașii Claudiu Herea (28 de ani, ex Petrolul), Alexandru Neagu (25 de ani, ex CS Mioveni) și Robert Vîlceanu (21 de ani, ex Astra).
Balint a explicat și de ce Andrei Lungu a semnat doar până la finalul sezonului, la fel ca ceilalți jucători aduși. „Deocamdată, proiectul, așa cum l-am discutat cu conducerea clubului, este până la sfârșitul sezonului, după care, cum am mai spus, rămâne să ne așezăm la masă, să vedem, în cazul în care ne atingem obiectivele pentru aceste patru luni, ce-și propune clubul, ce ne dorim și noi și să vedem ce se va întâmpla pe mai departe. Noi înseamnă, eu, secunzii mei și, în principiu, toți jucătorii care au semnat în iarna asta. Acum e foarte important să rezolvăm momentul, să scoatem echipa din zona aia fierbinte”, a spus Laszlo Balint.
Mai vrea încă doi jucători
La Metaloglobus mai sunt așteptați încă doi jucători, un atacant străin și un junior, iar lista achizițiilor poate fi închisă.
„Suntem în discuții avansate cu un atacant străin, care la acest moment este liber de contract și sperăm să semnăm cât mai repede. Este un jucător interesant pentru nivelul Ligii a 2-a. Mai avem discuții și pentru un jucător sub vârstă. Dacă se fac aceste două transferuri, eu spun că o să încheiem campania”, a mai declarat, pentru Liga2.ro, antrenorul echipei bucureștene.
FC Argeș, „cel mai incomod adversar posibil pentru prima etapă”
Altfel, weekendul trecut, Metaloglobus și-a încheiat seria meciurilor amicale cu un triunghiular susținut la baza sportivă a FCSB, acolo unde a întâlnit echipa secundă a vicecampioanei și pe CS Făurei, ambele participante în Liga 3. În cele 45 de minute jucate cu FCSB 2, fotbaliștii utilizați de Laszlo Balint au pierdut cu 1-0, în timp ce aceia folosiți cu Făureiul au câștigat cu 2-0, cu golurile marcate de Gabriel Frîncu și Ștefan Niculae.
Pentru Metaloglobus urmează un meci greu în prima etapă din 2019, pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu FC Argeș. Balint explică de ce consideră echipa piteșteană „cel mai incomod adversar posibil” în acest debut oficial din noul an.
„Sunt nemulțumit de jucătorii care au evoluat în repriza aceea cu FCSB 2. Sunt niște semnale de alarmă care e bine că au venit înainte jocurilor oficiale, pe care le-am reglat săptămâna asta și sper să fim pregătiți sâmbătă, la ora 11:00, pentru că întâlnim, poate, cel mai incomod adversar posibil pentru prima etapă. Și-au păstrat jucătorii, au continuitate, au un lot foarte echilibrat și din punct de vedere numeric și valoric, joacă fără presiunea obiectivului, pentru că toată lumea știe că situația lor juridică nu le permite să promoveze și atunci vor juca să demonstreze că sunt cei mai buni din campionatul ăsta, fără să aibă presiunea obiectivului neapărat. Dar, noi ne pregătim în așa fel încât să fim la parametri optimi sâmbătă și să încercăm să scoatem maxim din jocul respectiv”, a transmis Laszlo Balint.
În perioadă de pregătire, Metaloblobus a mai obținut următoarele rezultate în amicale: 1-0 cu Sporting Roșiori (locul 13 în Seria a 3-a a Ligii 3), 3-0 cu SC Popești Leordeni (locul 4 în Seria a 2-a a Ligii 3), 1-1 cu Chindia Târgoviște și 0-0 cu Turris Oltul Turnu Măgurel (locul 1 în Seria a 3-a a Ligii 3).
Articol scris de Marius ANGHEL