ACS Poli trimite trei jucători în Liga a 2-a. Doi vor merge la Dunărea Călărași, iar unul la Ripensia

De când a venit Leo Grozavu la ACS Poli au început și schimbările din lot. Tehnicianul nu se bazează pe toți jucătorii care alcătuiau lotul pe vremea lui Ionuț Popa, iar, în acest sens, clubul va face, cel puțin pentru moment, trei împrumuturi în eșalonul secund.

Cătălin Doman este primul vizat. Mijlocașul va fi cedat până în vară la Dunărea Călărași. Fotbalistul de 30 de ani are contract cu Poli până în 2020, dar pleacă, deoarece nu intră în vederile noului antrenor. Doman merge la echipa lui Dan Alexa, chiar tehnicianul care l-a adus la ACS Poli în urmă cu câteva sezoane.

La călărășeni ar fi urmat să ajungă și atacantul african Kayondo Mahrez. Dan Alexa nu este însă convins de african, așa că, cel mai probabil, agentul Cristea Opria va trebui să îi găsească altă echipă. Kayondo a fost prezentat oficial de ACS Poli când încă era Ionuț Popa antrenor, dar nu a fost legitimat de clubul alb-violet. Nici el nu l-a convins pe Leo Grozavu.

Bocșan merge la concitadina Ripensia

Așa cum Liga2.ro a anunțat în urmă cu câteva zile, Cristian Bocșan va fi cedat și el sub formă de împrumut. Fundașul central de 23 de ani va merge la Ripensia, după ce cluburile s-au înțeles în cursul zilei de azi.

Bocșan va fi legitimat la echipa de Liga a 2-a până în vară. La fel ca Doman, și timișoreanul are contract cu ACS Poli până în 2020.

Articol scris de Anda DELIU

Pe aceeași temă