Brașoveanu garantează cu mâna pe inimă că meciul cu Gloria s-a jucat pe teren: „Sunt invenții, tâmpenii, afirmații fără logică și fundament”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Nov. 2015, 13:14 Actualizat: 05 Nov. 2015, 13:36 Special

Federația Română de Fotbal a demarat o anchetă de proporții la începutul acestei săptămâni care vizează mafia pariurilor. Gloria Buzău este principala echipă luată în vizor, Departamentul de Integritate al federației anchetând o serie de meciuri din sezonul trecut, dar amicale susținute de trupa lui Viorel Ion într-un cantonament din Turcia. Unul dintre aceste meciuri ale Gloriei este cu Farul Constanța, acel 4-0 pentru „marinari”, de pe teren propriu, din etapa a 5-a a campionatului trecut, desfășurat pe data de 27 septembrie 2014.

Potrivit anchetatorilor FRF, „secundul” Bunică a dispărut de la echipă și titularii au fost informați, înaintea jocului cu Farul, că trebuie să piardă. Cei de pe bancă au purtat, pe timpul partidei, numeroase convorbiri telefonice, iar la pauză a fost 2-0 pentru constănțeni, așa cum se stabilise. „Betting Fraud Detection System” a semnalat din nou anomalii majore în pariurile făcute online pe parcursul acestei partide. Noutatea este, însă, că apar indicii despre complicitatea gazdelor. Dacă la precedentele jocuri putem doar intui că există aliați și printre adversari, de data aceasta la scorul de 3-0 Ion Viorel i-a reproșat direct antrenorului advers, Marian Pană, că nu respectă înțelegerea.

Auraș Brașoveanu, președintele executiv al clubului constănțean, a negat cu vehemență că echipa sa ar avea vreo implicare în scandalul meciurilor trucate. „Cu mâna pe inimă vă spun că jocul s-a disputat 100 la sută pe teren, respectându-se principiile fair-play-ului. Ce se speculează sunt invenții, tâmpenii, afirmații fără logică și fundament. Cum să fi discutat între ei cei doi antrenori, când se aflau în fața observatorului, a rezervei de arbitru și a publicului? Am curaj să duc jucătorii în fața oricui și să spună dacă măcar li s-a sugerat vreodată ceva, darmite să li se fi cerut ceva. De altfel, eu sunt convins că acest meci nici nu va fi instrumentat. Nu înțeleg de ce a fost adus în discuție. Mă deranjează că se încearcă asemenea murdării pe Liga a 2-a. Ceva nu se leagă, miroase. De ce se vehiculează informații când dosarul nu a fost finalizat?”, a spus, pentru Ziua de Constanța, Brașoveanu, care e și președintele Ligii Profesioniste de Fotbal al Ligii 2.

În meciul dintre Farul și Gloria Buzău, disputat pe 27 septembrie 2014 și încheiat cu victoria constănțenilor cu 4-0, golurile au fost marcate de Enciu (în minutele 9 și 63), Răduca (în minutul 27 – autogol) și Ivănică (în minutul 76). 

FC Farul (antrenor, Marian Pană) a jucat cu: Vl. Neagu – Băjan, D. Ciobanu, Straton (cpt.), B. Dumitru – Cârstoiu – Ivănică (78 Plămadă), Ochia (65 V. Ion), R. Neagoe, Szalkai – Enciu (78 Arotăriței). De partea cealaltă, Viorel Ion a răspuns cu Stoicescu – Cl. Dumitrescu, Vlaicu, Agache, G. Ghiță – G. Marcu (cpt.), A. Voicu (65 Burlacu) – Tigoianu (78 L. Pârvu), Bobe, N. Popescu – Răduca (75 Damaschin).


 

Duminică, ProSport a dezvăluit că pe masa FRF se află cel mai mare dosar de trucare de meciuri din istoria fotbalului românesc. Rețeaua, în care Ion Viorel și Dan Tulpan, antrenorul, respectiv președintele Gloriei Buzău, aveau roluri esențiale, a manipulat nu mai puțin de zece meciuri ale echipei din Buzău în ediția de campionat 2014-2015, dar și partide din cantonamentul făcut de formația antrenată de „Vioară” în Turcia, toate în vederea obținerii unor sume de bani din pariuri.

Altfel, Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a subliniat marți dimineață, în emisiunea „ProSport LIVE”, că Gloria Buzău, protagonista anchetei FRF care vizează mafia pariurilor, nu putea în niciun caz să regizeze toate blaturile de una singură, fără sprijinul adversarilor. „Nu, domnule, e imposibil, domnule! Găsești unul în poartă care le scoate… Ce-i aia? Fără adversar nu poți să faci nimic!”, a răspuns Dragomir când a fost întrebat dacă afirmațiile adversarilor cu care a jucat Gloria, potrivit cărora ei nu au știut nimic, stau în picioare.

Pe masa Comisiei de Disciplină a FRF este un dosar stufos, care cuprinde zece meciuri jucate în sezonul trecut de Gloria Buzău și care sunt documentate ca fiind blaturi la pariuri. E vorba atât de meciuri din sezonul regulat, cât și din play-off. Adversarele buzoienilor în aceste meciuri au fost FC Voluntari (de două ori), ACS Berceni (de două ori), FC Academica Argeș Pitești (de două ori), SC Bacău, CF Brăila, Rapid CFR Suceava și Farul Constanța.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Nov. 2015, 13:14 Actualizat: 05 Nov. 2015, 13:36 Special
Pe aceeași temă