CS Gloria Bistrița a plecat cu un singur punct din Copou, sâmbătă, în penultima rundă a play-out-ului Ligii 2, după un 2-2 cu Poli Iași, meci pe care l-a dominat pe alocuri autoritar și în care a ratat marile ocazii.
Echipa lui Nicolae Grigore a condus cu 2-0, dar și-a pierdut inexplicabil busola pe final și a fost egalată în ultimul sfert de oră de o echipă neplătită de aproape patru luni, care a început jocul cu un protest și l-a încheiat cu mai mulți juniori pe teren.
Deși a condus cu 2-0 încă din debutul părții secunde, după reușitele semnate de Otega King (12) și Mehdi Lehaire (53), având și trei bare (King, Osikmashvili și Salka), CS Gloria s-a văzut egalată pe final.
Deznodământ surprinzător, în condițiile în care antrenorul Iașiului, Tibor Selymes, a scos mai mulți titulari la 0-2 și a trimis pe teren trei juniori (Vlad Lăcătușu, Robert Pichiu și Matei Ciapă, ultimul debutând la Liga 2).
Mai mult decât atât, Poli Iași a fost la un pas să obțină toate cele trei puncte în prelungiri, când a marcat prin Tudor Pojar (90+2), dar golul a fost anulat pentru henț. Pojar a șters cu capul balonul centrat în careul mic, dar în plasă l-a introdus cu mâna, iar arbitrul, pe fază, a anulat reușita fundașului ieșean.
După meci, antrenorul trupei bistrițene, Nicolae Grigore, și-a făcut praf jucătorii în vestiar. Nemulțumit de faptul că echipa sa nu a fost în stare să gestioneze avantajul luat încă din minutul 53, irosind două puncte după un meci în care a avut și trei bare, Grigore s-a dus glonț în vestiar și a ”tunat” la adresa jucătorilor săi.
După ”tirada” din cabină, Grigore s-a refugiat în autocar, stând singur preț de mai multe minute.
Antrenorul Bistriței l-a refuzat pe ofițerul de presă al Politehnicii, în tentativa acestuia de a-l solicita la conferința de presă, dar și pe corespondentul Liga2.ro, pe motiv că nu se simte bine. ”Mă doare capul și nu pot vorbi”, a transmis Nicolae Grigore, din autocar.
După remiza de la Iași, CS Gloria Bistrița a acumulat 31 de puncte și se menține pe locul 5 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, iar în ultima etapă va juca pe teren propriu cu ultima clasată AFC Câmpulung Muscel, echipă deja retrogradată în Liga 3.
Bistrița nu poate urca pe locul 4, dar nici coborî pe locul 6, astfel că își poate permite acasă un nou rezultat surpriză contra unei echipe a argeșenilor cu rezultate dubioase cel puțin în acest an.
Trupa lui Nicolae Grigore nu este în relații tocmai bune cu suporterii săi, după ce în ultimele trei partide de acasă, adică în toate disputate până acum de când a început play-out-ul, a pierdut: 1-2 cu CSM Slatina, 0-2 cu CS Dinamo și 0-1 cu Metalul Buzău.
Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto