ASU Politehnica reușește să adune punct cu punct în clasament. Chiar dacă de această nu s-a impus, echipa timișoreană a terminat la egalitate, scor 3-3, meciul jucat pe terenul celor de la Fotbal Comuna Recea, după ce alb-violeții au avut puterea să revină de două ori pe tabelă. Terenul de joc a fost unul mai mult decât problematic, aspect punctat și de antrenorul Octavian Benga. Timișorenii reușesc să rămână neînvinși după ce au avut mari probleme cu coronavirusul a doua oară în acest an.
Maramureșenii au reușit să deschidă scorul din minutul 5, când Alin Văsălie a luat mingea din fața lui Scutaru, s-a dus în unghi, de unde a tras și l-a învins pe tânărul Hindrich. Peste doar trei minute, la o centrare, Gabriel Oiță a respins greșit în propria poartă și scorul s-a făcut 1-1. Totuși, în minutul 26, după un corner, Ante Bakmaz, a marcat cu capul din nou pentru Recea. Timișorenii au avut ocazii prin Ivanovici și Coadă, fără să poartă marca. În schimb, gazdele au înscris pentru 3-1 în minutul 38, când Romario Rus l-a învins pe Hindrich cu un șut din 7 metri.
Timișorenii au reușit să reducă din diferență în minutul 43. La o fază creată de Munteanu, Plazonja a speculat bine respingere portarului Bota. După trecerea pe la vestiare, egalarea a venit în minutul 59, după un veritabil plonjon al lui Alin Ignea și o reluare cu capul din 5 metri.
Recea a mai avut o ocazie mare, la un șut care s-a dus peste bară, dar poliștii au dominat finalul, cu patru ocazii irosite. Un rezultat până la urmă bun pentru bănățeni, care au pierdut tot sezonul doar cu FK Csikszereda.
Antrenorul Politehnicii, Octavian Benga, nu s-a supărat că elevii săi nu au câștigat, dat fiind contextul general în care a avut loc partida.
”Vreau să-mi felicit jucătorii pentru că am avut două săptămâni foarte grele, poate cele mai grele din viața jucătorilor și a mea, pentru că am avut cinci meciuri în două săptămâni, patru în campionat și unul în Cupa României. Una peste alta, trecând peste acest ciclu de cinci jocuri, să fac așa o analiză în două săptămâni și cu problemele pe care le-am avut cu covid, neavând așa un lot foarte numeros, cred că este un parcurs bun, pentru că am obținut trei victorii și două egaluri”, a declarat Benga.
Suprafața de joc a arenei din Recea s-a prezentat foarte prost, îmbibată de apă, plină de noroi și denivelări. Aspectul a fost remarcat și de Benga.
”Desigur, ne-am fi dorit astăzi să câștigăm la Recea, treceam pe primul loc la egalitate cu Craiova, la egalitate de puncte cu Craiova. Dar terenul a fost unul dezastruos, nici nu se poate numi teren de joc. A fost pur și simplu o luptă în nămol. Fotbal nu a fost deloc, a fost doar luptă. Gazdele, normal, s-au adaptat. Cunoașteau foarte bine terenul și le convenea stilul acesta de joc. De aceea, am suferit în prima repriză. Dar, pe parcurs, jucătorii noștri nu au cedat și cred că repriza a doua ne-a aparținut în totalitate, chiar puteam să câștigăm”, a punctat antrenorul Politehnicii.
Pentru Poli, urmează o „cursă” și de recuperare a acidentaților. ”Până la urmă e bun și acest egal. E o deplasare grea. Per total, suma punctelor adunate în această perioadă cred că e un plus. Sperăm să recuperăm din jucătorii care sunt lipsă, pentru că astăzi pe banca de rezerve am suferit, pentru că nu aveam soluții. Vreau să felicit jucătorii pentru tot parcursul din ultimele două săptămâni. 14 zile cu cinci jocuri, nu este deloc ușor. Nu au cedat, au luptat până la capăt și merită felicitați”, a mai spus Benga la finalul partidei din etapa a 10-a a Ligii 2.
Alin Văsălie 5′, Ante Bakmaz 26′, Romario Rus 38′ / Gabriel Oiță 8′ – autogol, Stjepan Plazonja 43′, Alin Ignea 59′
Recea: Bota (cpt.) – Potcoavă, Bakmaz, Oiță, R. Ispas – Văsălie (Jucan 80′), Akhmatov, Micaș, R. Rus – Luboya – M. Coman
Rezerve neutilizate: Răilean – Ant. Lung, Jucan, M. Urs, Fl. Cordoș, D. Simion, Lihet, Szecui, Balha
Antrenor: Nicolae Constantin
ASU Poli: Hindrich – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – Casado, Coadă – Al. Munteanu, A. Ignea, P. Ivanovici – Plazonja (Axente 78′)
Rezerve neutilizate: Deronja – D. Radu, D. Andrei, R. Toader, S. Iosif, Alexe, C. Jurj
Antrenor: Octavian Benga
Stadion: Recea Central (Recea – Maramureş); Fără spectatori; Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenți: Marius Bălan (Dej) și Iulian Cătălin Brînză (Botoşani); Rezervă: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca); Observatori: Ioan Duma (Sibiu) și Radu Bitea (Oradea).
Cu 19 puncte acumulate în zece meciuri, ASU Poli a rămas pe locul 3 în Liga 2, la egalitatea cu a doua clasată Metaloglobus. Săptămâna viitoare, într-un meci televizat, programat sâmbătă, la ora 12:00, va da piept cu ”FC U” Craiova, pe teren propriu.
Fotbal Comuna Recea este pe locul 17, cu 8 puncte acumulate în nouă jocuri. Runda viitoare, a 11-a, maramureșenii vor juca la SCM Gloria Buzău, sâmbătă, de la ora 11:00.
Foto: ASU Politehnica Timișoara
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-trei-echipe-situate-in-top-6-joaca-sambata-de-la-ora-1100-cand-sunt-programate-cinci-meciuri-petrolul-sta-doua-partide-au-fost-amanate-19155268