Astra joacă ultimul meci din acest sezon la Brașov, în orașul antrenorului care a condus-o în prima parte a sezonului. Regretele lui Florin Stîngă

Adi MARICA 05 May. 2022, 11:31 Liga 2
Astra joacă ultimul meci din acest sezon la Brașov, în orașul antrenorului care a condus-o în prima parte a sezonului. Regretele lui Florin Stîngă

FC Brașov va juca sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Tineretului, cu Astra, în ultima etapă a play-out-ului Ligii 2. Dacă Brașovul mai are șansa barajului de menținere în eșalonul secund, pentru Astra, meciul acesta ar putea fi ultimul înainte de a trage obloanele.

În prima parte a campionatului, în cele 16 meciuri din 2021, Astra a fost condusă de brașoveanul Florin Stîngă. În ciuda problemelor financiare, echipa care joacă acasă la Giurgiu aduna cu Stîngă la timonă 19 puncte!

De Astra s-a ales praful

În iarnă, Stîngă avea să plece de la Astra, după unele divergențe cu președintele Marian Costea.

După plecarea antrenorului brașovean, dar și a mai multor jucători, de Astra s-a ales praful și echipa nu a mai strâns niciun punct în cele opt jocuri oficiale din 2022!

”Am două regrete din perioada Astra. Primul ar fi că nu am reușit să duc la capăt proiectul început vara trecută. Sunt convins că dacă aș fi rămas cu putere de decizie în iarnă în acest moment Astra ar fi avut șanse să rămână în Liga a 2-a. Al doilea regret este că din echipa din toamnă, cu jucători care erau pe buzele tuturor, au plecat circa zece fotbaliști. Apoi, să nu uităm de Vasilescu, Zaharia sau Giuroiu, jucători de lot național U19”, a spus Stîngă.

”FC Brașov e favorită”

Referitor la meciul de sâmbătă, de pe Tineretului, Stîngă spune că FC Brașov este clar favorită.

”FC Brașov este clar marea favorită, însă în fotbal se poate întâmpla orice!”, a spus Stângă, antrenor care va merge pe stadion să-și urmărescă fost echipa.

Stîngă nu crede că meciul de la Brașov va fi ultimul pentru Astra. ”Chiar nu cred că meciul de sâmbătă va fi ultimul pentru Astra. Clubul deține stadionul din Giurgiu și are mai mulți jucători împrumutați la alte echipe pe care se pot obține bani. Totul depinde de patronul Ioan Niculae”, a spus Stîngă.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-ultimei-etape-a-play-out-ului-ligii-2-poli-iasi-poli-timisoara-se-singurul-meci-care-se-joaca-in-alt-interval-orar-rezultatele-mai-pot-schimba-doar-cateva-locuri-din-grupa-a-19229700

https://liga2.prosport.ro/seria-1/danut-coman-principala-tinta-a-sefilor-de-la-fc-brasov-pentru-a-l-inlocui-pe-ioan-marginean-tandem-cu-marian-ivan-19229785

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sanctiuni-dure-si-sezon-incheiat-pentru-gabriel-matei-si-portarul-cotolan-ambii-de-la-astra-dupa-eliminarea-primita-de-fiecare-in-ultimele-minute-ale-jocului-de-la-dej-amandoi-vor-sta-pe-tusa-si-la-19229128

Adi MARICA 05 May. 2022, 11:31 Liga 2
Pe aceeași temă