Artimon ia măsuri împotriva arbitrului de rezervă: „Îl voi acționa în judecată pentru fals în declarații, îmi pare rău că nu am aruncat cu targa după el”

Marius ANGHEL 19 Oct. 2012, 14:38 Liga 2
Artimon ia măsuri împotriva arbitrului de rezervă:**

În urma eliminării sale din meciul cu Dunărea Galați, Alin Artimon a fost sancționat ieri cu 9 etape de suspendare și cu o amendă de 4500 lei, sancțiuni extrem de dure primite de oficialul farist pentru simplul fapt că a protestat după ce contra echipei sale s-a dictat un penalty foarte ușor.

Antrenorul nu acceptă această pedeapsă și, mai mult, anunță că-l va acționa în judecată pe arbitrul de rezervă al acelui meci, pe Valentin Porumbel (Călărași), pentru fals în declarații.

„In raport, arbitrul de rezervă a consemnat faptul că eu l-am bruscat, înjurat și amenințat. Il voi acționa în judecată pentru fals în declarații oficiale. Dintre cele trei capete de acuzare recunoasc faptul că l-am înjurat și pot dovedi cu înregistrarea partidei că nu l-am bruscat. Meciul a fost transmis în direct la TVR 1 și o cameră se afla la mijlocul terenului, la 10 m de noi. Niciun alt oficial al meciului nu a făcut referire la incident intr-un raport. Acum îmi pare rău că nu am aruncat cu targa după el pentru că stăteam doar două etape. Voi merge cu acțiunea judecătorească până la capăt ca să se învețe minte că nu face numai ce vrea el”, a declarat, citat de fcfarul.ro, antrenorul Alin Artimon.

Marius ANGHEL 19 Oct. 2012, 14:38 Liga 2
Pe aceeași temă