După Craiova, Argeșul poate compromite șansele la play-off și Metalului Buzău. Bogdan Andone vrea ”un joc solid”, Mario Tudose este pregătit de un nou sacrificiu

Marius ANGHEL 28 Feb. 2025, 23:05 Liga 2
După Craiova, Argeșul poate compromite șansele la play-off și Metalului Buzău. Bogdan Andone vrea ”un joc solid”, Mario Tudose este pregătit de un nou sacrificiu

Cu moralul ridicat după victoria din Bănie cu FCU Craiova (scor 1-0), dar și datorită seriei de nouă rezultate pozitive consecutive, jucătorii echipei Campionii FC Argeș au șansa, în etapa din acest weekend, să-și consolidereze poziția din clasamentul Ligii 2, cât și să facă încă un pas mare către asigurarea participării în play-off.

Vor avea ca adversar, sâmbătă, 1 martie 2025, de la ora 13:30, pe teren propriu, la Mioveni, Metalul Buzău, un adversar cu rezultate importante în prima parte a sezonului, care își făcea planuri pentru play-off, dar care a început anul cu un rezultat surprinzător: eșec acasă contra ultimei clasate.

Din partea argeșenilor, antrenorul Bogdan Andone și fundașul Mario Tudose au vorbit despre partida din etapa 19 a Ligii 2 contra Metalului.

Bogdan Andone, înaintea meciului cu Metalul Buzău: ”Avem nevoie de o nouă victorie, ca să ne consolidăm poziția”

Ca și în primul joc oficial din 2025, în care a trecut cu 1-0 de FCU Craiova, Argeșul întâlnește un rival în lupta pentru play-off. Meciul este programat sâmbătă, de la ora 13:30, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, iar arversarul piteștenilor își joacă ultima șansă la a mai prinde un loc între primele șase clasate.

Trupa argeșeană este prezentă pe o poziție care asigură calificarea în play-off, însă nu se poate relaxa, mai ales că va avea în față un adversar care anul trecut, în Cupa României, a învins prim-divizionarele ”U” Cluj și U Craiova și a remizat cu Dinamo.

”Un nou joc important, care vine la trei zile după cel de la Craiova și în care noi trebuie să fim foarte bine pregătiți mental, în primul rând, concentrați, pentru că avem nevoie de o nouă victorie, ca să ne consolidăm poziția pe care suntem în momentul de față și să mai facem un pas pentru atingerea primului obiectiv: accederea în play-off.

În mare parte, la Metalul Buzău e cam aceeaşi structură de echipă, aceiași jucători, același stil de joc. O echipă foarte dinamică, foarte mobilă, foarte multe mişcări în teren, schimbări de joc, schimbări de direcție. O echipă cu calitate, care nu întâmplător a făcut rezultatele pe care le-a făcut în campionat și în Cupa României”, a declarat antrenorul Bogdan Andone.

Andone vrea joc solid și spirit de sacrificiu!

Antrenorul Argeșului a vorbit și despre necesitatea ca jucătorii săi să arate un joc solid, să arate sacraficiu, la fel ca în Bănie.

”E important, mâine, să reușim să câștigăm. E important pentru echipă, e important pentru jucători, dar e la fel de important să facem și un joc solid, pentru că cred eu că la ultimul joc am arătat spirit de sacrificiu. Trebuie să rămânem la același nivel, ca intensitate, ca dorință, ca atitudine, în primul rând, și să găsim o cale mâine să câștigăm jocul. E extrem, extrem de important să reuşim acest lucru”, a mai spus Andone, care cu o zi înainte de meci nu știa dacă se va putea baza pe toți jucătorii. Briceag a ieșit accidentat la Craiova, doi-trei jucători au o situație medicală ”în ceață”, după ce au avut frisoane și febră, în timp ce Mensah a fost eliminat chiar la meciul de debut.

”Un meci nu se joacă doar în 11. Ai nevoie de toți jucătorii de pe banca de rezerve, ai nevoie de tot grupul să fie pregătit și absolut toți jucătorii s-au pregătit foarte bine, așa că am încredere în absolut toți cei care sunt apți și vor juca”, a mai declarat antrenorul Argeșului, nu tocmai inspirat, în contextul situației de la Craiova, unde mai bine de un minut echipa sa a avut 12 jucători pe teren, iar FCU a reclamat acest lucru la FRF și cere victorie la ”masa verde”.

Mario Tudose, gata să se sacrifice din nou pentru binele Argeșului: ”E mult mai important că am reușit să încasem mingea aia în față decât să primim un gol”

Despre partida cu Metalul Buzău a vorbit și fundașul Mario Tudose, cel care în prelungirile partidei de la Craiova și-a salvat echipa de la un gol cu intervenția sa. A sărit în fața unui balon șutat puternic, acesta l-a lovit direct în față, iar pentru câteva momente a fost groggy.

”E clar că va fi un meci greu. Sunt o echipă care încearcă să joace, să paseze și nu au nimic de pierdut. Iar noi, sunt convins că dacă ne vom face jocul pe care l-am pregătit cu Mister nu vom avea probleme”, a spus Tudose.

Jucătorul în vârstă de 20 de ani a impresionat cu răspunsul său în privința modului în care se simte după ce la meciul cu FCU Craiova a fost pus la pământ cu o minge primită în obraz. ”Sunt ok. Am fost doar puțin comoționat pe moment, dar, din punctul meu de vedere, e mult mai important că am reușit să încasem mingea aia în față decât să primim un gol sau orice altă chestie care putea să ne strice victoria”, a declarat fundașul utilizat în 7 partide în acest sezon de Liga 2, destul de puțin, în contextul în care în ediția trecută de campionat a fost folosit de 19 ori în tot atâtea etape.

”E primul meci acasă și trebuie să ne consolidăm poziția în clasament, iar cu trei puncte cred că suntem acolo, cu șanse foarte mari la play-off”, a mai spus Tudose despre meciul cu Metalul Buzău, primul de acasă din 2025.

Șapte puncte între cele două echipe. Meciul este arbitrat de Eduard Ioniță

Înaintea desfășurării meciului de la Mioveni, Campionii FC Argeș ocupă locul 4 în Liga 2, cu 29 de puncte acumulate în 16 jocuri, iar Metalul Buzău se află pe locul 12, cu 22 de puncte strânse tot în 16 partide. Granița play-off-ului este apărată de ACSM Reșița și CS Afumați, ambele cu câte 27 de puncte, și este atacată cel mai tare de FC Voluntari, cu 26 de puncte.

CFC Argeș și Metalul Buzău se vor afla la primul loc joc oficial direct, iar acesta este arbitrat de la centru de Eduard Ioniță (Tulcea), iar de la cele două tușe de asistenții Marian Istrate (Buftea – Ilfov) și Marian Carson (Constanţa). Rezervă este Ionuț Constantinescu (Galaţi). Observator de arbitri este Stan Prodan (Alexandria – Teleorman), iar delegat de joc este Florentin Barbu (Giurgiu).

Suporterii Argeșului au la dispoziție ”Linia Vulturilor” pentru a ajunge la stadionul din Mioveni!

Altfel, clubul argeșean sare înaintea partidei cu Metalul și în sprijinul suporterilor săi, pentru a-i transporta la Mioveni pe cei care vor să vadă echipa la treabă. Alb-violeții au la dispoziție o nouă linie de transport în Pitești, numită ”Linia Vulturilor”.

Suporterii care vor să participe la meciul Argeșului de la Mioveni vor avea posibilitatea să o facă cu un autobuz special destinat acestui scop. Călătoria este dus-întors. Cei care vor folosi Linia Vulturilor trebuie să achiziționeze biletul de meci din autobuz. Sâmbătă, plecarea spre Mioveni va avea loc din parcarea hotelului Muntenia, la ora 12:15. Acest proiect are ca scop facilitarea transportului fanilor argeșeni la meciurile echipei fanion a județului nostru”, a comunicat clubul.

Declarațiile lui Bogdan Andone și Mario Tudose înainte de Campionii FC Argeș – CS Mioveni:

Captură foto și video: Campionii FC Argeș

Marius ANGHEL 28 Feb. 2025, 23:05 Liga 2
Pe aceeași temă