Andrei Prepeliță și-a pierdut răbdarea cu jucătorii: ”Nu înțeleg anumiți fotbaliști, tot îi aștept să demonstreze. Trag un semnal de alarmă, să ne revenim”. Antrenorul Gloriei Buzău, acid și cu arbitrajul după partida cu Metaloglobus

Andrei PASCU 28 Aug. 2023, 18:51 Liga 2
Andrei Prepeliță și-a pierdut răbdarea cu jucătorii: ”Nu înțeleg anumiți fotbaliști, tot îi aștept să demonstreze. Trag un semnal de alarmă, să ne revenim”. Antrenorul Gloriei Buzău, acid și cu arbitrajul după partida cu Metaloglobus

Gloria Buzău nu are un start de sezon prea bun în Liga 2, care să îl mulțumească pe antrenorul Andrei Prepeliță. Chiar dacă echipa nu a pierdut până acum, imaginea Gloriei Buzău nu l-a mulțumit pe ”principal” nici după jocul din runda a 4-a, după 1-0 cu Metaloglobus.

Gloria Buzău a marcat târziu, abia în minutele de prelungire, în 90+8!

Andrei Prepeliță, supărat pe jucători după Gloria Buzău – Metaloglobus

Andrei Prepeliță nu s-a ferit să îi acuze pe anumiți jucători, fără dea nume, că nu se ridică la nivelul așteptat de el, că nu aduc un plus pentru Gloria Buzău. S-a referit la cei cu experiență, de la care vrea să vadă mai multă inițiativă, să aducă un plus evident în jocul buzoienilor.

Acesta e detaliul care nu îi convine antrenorului, anume că jucătorii nu reușesc să imprime o imagine plăcută și nu dau impresia că Gloria Buzău ar putea să se bată la promovare, după cum a lăsat de înțeles Prepeliță.

Partida cu Metaloglobus a fost câștigată cu greu, în urma unui gol marcat de Andreas Mihaiu pe final, în minutele adiționale, dar jocul Gloriei Buzău a fost unul cu evidente minusuri și lipsuri, cu un nivel destul de mult sub cel dorit de ”tehnician”.

Doar trei puncte, trebuie să fim sinceri. Am avut ocazii, dar nu știu pe seama a ce să spun ratările, lipsa unora de personalitate care… am așteptări de la ei, au meciuri în Liga 1. Și Metaloglobus are jucători cu experiență, o echipă pe care am analizat-o. Noi, pe tranziție negativă, la fiecare atac al lor, ajungeam foarte greu, ei șutau, finalizau.

Nu înțeleg anumiți jucători, tot îi aștept. Nu aș vrea să dau nume. Am vorbit înaintea campionatului, mă așteptam să fie greu, dar nici chiar așa. Dăm mingea la adversar, le-am arătat jucătorilor după meciul de la Târgoviște… la fel multe greșeli. Muncim, avem încredere, nu avem ce face, suntem optimiști, dar deja am tras un semnal de alarmă către jucători, trebuie să ne revenim.

Ne-am propus să câștigăm puncte în primele etape, pentru că suntem o echipă nouă, suntem în grafic pentru aceste patru meciuri, dar trebuie să se schimbe ceva în joc, să fim mult mai buni pe ambele faze, plus pe tranziție.

Am fost și eu fotbalist, iar când nu puteam, îți dădeam pasă la trei metri”, a spus Andrei Prepeliță după meci.

Andrei Prepeliță, deranjat de arbitrajul din partida Gloria Buzău – Metaloglobus

Nici arbitrajul nu a fost pe placul lui Prepeliță. Modul în care s-a prezentat brigada condusă de ”centralul” Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba) a fost unul care nu l-a mulțumit pe antrenor, care a atras atenția cu privire la anumite decizii luate.

În plus, el a comentat și o fază în urma căreia a fost atenționat de arbitrul de rezervă Dragoș Ionuț Țurcanu (Piatra Neamţ).

Arbitrajul, nu știu… sunt băieți tineri care vor să facă treaba, nu știu… nu am văzut reluările, au spus că a fost contact dar nu a fost intensitate la o fază în careu. Dacă e contact în careu, eu știu că e penalty. Dacă e să ne raportăm la acei cinci la sută pe care trebuie să le primească gazdele, am spune că nu am putea să ne referim la ele.

Până la urmă, nici nu trebuie să așteptăm ceva de la arbitraj, trebuie să ne facem noi treaba, să nu vorbim de arbitraj.

(N.r. – Despre faptul că la o fază Metaloglobus a repus de la margine un balon pe care un jucător al clubului bucureștean l-a trimis evident în aut) Nu știu! Al cincilea arbitru, pur și simplu nu am făcut nimic, am stat la locul meu (n.r. – și l-a atenționat). «Nu aia, nu mai arunca sticla». Eram cu sticla în mână și am aruncat sticla lângă mine că mai beam apă. Ce ar fi trebuit să fac? Să o pun frumos? Adică, bă, lasă-mă! Sunt în febra meciului, de aici intervin conflictele astea! Lasă-mă în pace! Dacă nu îmi depășesc spațiul și așa mai departe…”, a continuat Prepeliță.

Gloria Buzău urmează să joace partida din Play-off-ul Cupei României

După 0-0 în deplasare la CS Mioveni și 2-1 acasă cu CS Tunari, în primele două etape ale Ligii 2, Gloria Buzău a bifat un rezultat pozitiv, 1-1, și la Târgoviște, cu Chindia, una dintre contracandidatele nu numai la play-off, ci și la promovarea directă.

Gloria a legat, astfel, după jocul cu Metaloglobus, două victorii consecutive în Liga 2, dar are parcurs și în Cupa României. A trecut cu 2-0 de CSO Plopeni în Turul 3, iar în Play-off va întâlni CSM Deva, marți.

Prepeliță este nemulțumit de programare, pentru că jocul cu echipa din Liga 3 are loc la numai trei zile în urma disputei cu Metaloglobus. El speră ca prin imaginea pe care o va arăta Gloria Buzău în meciurile următoare, să înceapă să vină în tribune și mai mulți suporteri.

(N.r. – Despre faptul că suporterii nu vin în număr mare la meciuri) ”Suporterii nu înțeleg multe lucruri, dar le înțeleg frustrările, le dau dreptate. Nu sunt sută la sută Chică-Roșă și Anghelov de exemplu. Chică-Roșă vine după o perioadă în care nu a făcut nimic. Am încercat să sărim niște pași. A avut antrenamente duble, l-am băgat la Târgoviște, pentru moral a fost bine că a dat și gol, dar astăzi, din discuțiile cu preparatorul, nu trebuia să joace mai mult de 25 de minute.

Pe cine să bag? Mai e și problema asta. Avem și accidentați, Trebotic e accidentat, Golan e accidentat.

Nu a fost multă lume la meci, dar noi trebuie să îi facem pe oameni să vină. Rezultate sunt, dar trebuie să cosmetizăm lucrurile, să fie mai ok.

Vrem în grupele Cupei României, am vrea să ne măsurăm forțele cu echipe din Liga 1. Obiectivul e declarat, asta ne dorim, vrem să vedem pe unde suntem în duelurile cu echipe din Liga 1, dar și pentru suporteri ar fi frumos.

Ar fi fost bine ca meciul din Cupa României să fie miercuri. Ce pot să fac? Nu înțelegem programarea, ne pun la două zile după meciul din campionat și… cred că trebuia să fie un pic de echilibru”, a mai spus Prepeliță.

După partida din Play-off-ul Cupei României, Gloria Buzău va întâlni, la Dej, Unirea, în etapa a 5-a de Liga 2.

Foto și video: Gloria Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stefan-blanaru-gol-dupa-mai-bine-de-2-ani-19282524

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-merge-ceas-in-acest-sezon-de-liga-2-dupa-patru-etape-19282465

https://liga2.prosport.ro/seria-1/robert-ilyes-suparat-dupa-fk-miercurea-ciuc-csm-resita-1-1-19282457

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/csc-dumbravita-uta-se-joaca-la-arad-19282445

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-1-1-cu-steaua-reactia-lui-stefan-odoroaba-19282449

https://liga2.prosport.ro/seria-1/flavius-stoican-debut-cu-egal-fk-miercurea-ciuc-csm-resita-1-1-19282429

Andrei PASCU 28 Aug. 2023, 18:51 Liga 2
Pe aceeași temă