:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2Feusebiu-tudor-afc-asa-targu-mures-afc-campulung-muscel-3-0-etapa-5-liga-2-50-1024x576.jpg)
Prima experiență la nivelul Ligii 2 pentru antrenorul sătmărean Alexandru Botoș (49 de ani) s-a încheiat după doar patru etape. S-a despărțit de CSM Olimpia Satu Mare, cu care reușise la începutul acestei veri, în premieră, promovarea din Liga 3 și rămâne cu regretul că ar fi putut să facă mai mult dacă ar fi primit achiziițile pe care le-a solicitat.
CSM Olimpia a renunțat apoi la alți patru componenți ai staffului tehnic și a adus în locul lor trei, dar banca tehnică îi are în continuare în fruntea sa pe directorul tehnic Bogdan Lobonț și pe antrenorul principal Zoltan Ritli. Botoș are licența B, motiv pentru care în acte el a fost antrenor secund, însă avea rol de antrenor principal, chiar dacă pe bancă se afla și Ritli.
După 1-2 la ACSM Reșița, 1-4 cu FC Bihor Oradea, 0-4 la AFC ASA Târgu Mureș și 2-4 cu Chindia Târgoviște, CSM Olimpia Satu Mare și Alexandru Botoș au rupt pe cale amiabilă colaborarea, iar experiența antrenorului necunoscut la nivel național s-a încheiat relativ repede.
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Botoș a vorbit despre ruptura de clubul la care a activat aproape un an și jumătate. Printre lucrurile spuse, antrenorul a vorbit și despre jucători cu experiență la nivelul Ligii 2 pe care i-ar fi dorit, despre care, crede el, că ar fi avut o contribuție în a obține rezultate pozitive. Nu regretă despărțirea, deși ar fi vrut să aibă parte de mai multă răbdare de la conducere.
”A fost neplăcută, la fel ca orice despărțire. Dar aș vrea să vorbesc despre întreaga perioadă petrecută acolo. În Liga 3 am avut un start dificil, dar ne-am revenit prin unitatea grupului. Asta ne-a ajutat și la baraj. Ne-am bazat apoi pe același nucleu de jucători și am un start asemănător, poate chiar mai greu, în Liga 2. Am avut și un țintar complicat. Din păcate, nu am obținut rezultatele dorite. Am adus jucători care au demonstrat la nivelul Ligii 3 că pot juca în Liga 2, dar ne-ar fi ajutat să aducem și câțiva jucători care au evoluat în Liga 2 în ultimii trei ani. Dacă am mai fi avut câțiva jucători cu experiență, ne-am fi îndeplinit obiectivul. Plus că, în fotbal, ai nevoie și de noroc; nu am simțit că am avut noroc în aceste runde. După patru etape, era de așteptat să vină această despărțire. Nu mă miră. În alte locuri există mai multă răbdare, în altele nu te așteaptă nici măcar atât. Dar nu regret nimic”, a spus Botoș.
Antrenorul a ”văzut că nu se putea mai mult” și a acceptat din prima propunerea conducerii pentru rezilierea contractului. Crede că cu acei jucători solicitați pentru achiziții ar fi reușit ca echipa să se exprime altfel și să aibă rezultate.
”De trei săptămâni am spus că am nevoie de cinci jucători noi. Am dat și posturile. Nu știu… Ar fi trebuit jucători care să cunoască nivelul din Liga 2, care să fi jucat aici.
Cu acele transferuri, cu siguranță se îndeplinea obiectivul, adică menținerea în Liga 2. Dar așa a fost să fie. Era nevoie de un an ca să ne obișnuim cu nivelul, cu stilul din Liga 2, să pot face o echipă pentru Liga 2. E mai complicat decât la Liga 3; sunt deplasări foarte lungi. Dar a fost o experiență frumoasă, din care am învățat multe și care mă va ajuta pe viitor. Ne place sau nu, noi avem cel mai sensibil post din lumea fotbalului. Dar îți asumi asta când semnezi un contract. Ca antrenor, depinzi de foarte multe. Dacă ai rezultate, ești bun, dacă nu ai rezultate, nu ești bun. Poți să faci cele mai tari antrenamente, dacă nu ai rezultate… Sau invers: să nu faci antrenamente cum trebuie, dar să ai rezultate, și ești cel mai bun. Oricum, eu le doresc mult succes celor de la Olimpia Satu Mare și am încredere că își pot reveni”, a mai declarat, citat de GSP, Alexandru Botoș după despărțirea de CSM Olimpia.
După îndepărtarea sa, echipa nu a avut un reviriment. A cedat acasă contra colega din campionat CSM Slatina (scor 0-3), în Play-off-ul Cupei României, iar în etapa a 5-a a Ligii 2 s-a pierdut cu scorul de 0-1 la Sfântu Gheorghe, contra Sepsi OSK. Directorul tehnic Bogdan Lobonț a condus echipa de pe margine.
Campionatul este acum în prima pauză a acestui sezon generată de acțiunile echipelor naționale, iar la CSM Olimpia au avut loc și alte schimbări în cadrul staffului, dar și al lotului de jucători.
Cronologic, înainte de meciul de la Sfântu Gheorghe a fost legitimat mijlocașul ofensiv Alexander Torvund, adus de la Csikszereda, care a și debutat contra ciucanilor, iar apoi clubul a anunțat despărțirea de mijlocașii Viorel Chinde și Cosmin Meșter, acesta din urmă fiind una dintre achizițiile făcute în această vară, după promovare.
Din staff au plecat ”secunzii” Istvan Svarczkopf și Zsolt Reszler, preparatorul fizic Mansour Gueye, precum și antrenorul de portari Bogdan Miron, iar în locul lor au fost aduși Liviu Ivasuc, ca secund, Adam Szilaghi, ca preparator fizic, și Tamas Csorvasi, ca antrenor de portari. Toți au activat până acum în cadrul Academiei de Fotbal Partium, cu care clubul sătmărean promovat în Liga 2 a încheiat un parteneriat cu o lună în urmă. La Partium va ajunge și Botoș: ”Am primit o propunere de la Academia Partium, de aici, din zonă, care colaborează cu Olimpia Satu Mare. Mi s-a propus să coordonez grupele de la U13 la U19. Și o să preiau și o grupă, dar încă nu știm care. Aștept cu nerăbdare această propunere.”
Bogdan Lobonț va fi în continuare șeful staffului tehnic al echipei din Satu Mare, în timp ce Zoltan Ritli este cel care are funcția de antrenor principal.
Foto: CSM Olimpia Satu Mare