Adrian Popa ar putea pune capăt carierei de fotbalist! Mijlocașul anunță că s-ar putea retrage din fotbal: ”Îmi doresc să mai joc, dar nu în orice condiții”

Andrei PASCU 16 May. 2025, 17:24 Liga 2

În vârstă de 36 de ani, Adrian Popa ia în calcul să se retragă la finalul acestui sezon de Liga 2! Mijlocașul ar putea renunța la cariera de fotbalist, dar depinde de anumite condiții decizia sa. La 24 iulie, Popa va împlini chiar 37 de ani.

Fotbalistul, campion al României, nu a dorit să precizeze argumentele care duc cariera sa în acest punct, al posibilei retrageri.

S-ar putea retrage!

Adrian Popa a revenit la Steaua în luna martie a anului 2024, fiind liber de contract de la finalul lunii ianuarie 2024, când Concordia Chiajna a reziliat contractul cu el. Se întorcea la Steaua, pentru care evoluase și în precedentele două ediții ale Ligii 2 (septembrie 2021 – iulie 2023, când a bifat 47 de partide la nivelul Ligii 2 și a înscris 11 goluri).

În vara lui 2023, Popa nu ajungea la un numitor comun cu conducerea clubului privind prelungirea contractului în Ghencea și, ulterior, semna cu Concordia Chiajna, la care mai evoluase în trecut, între 2010 și 2012, de unde se transfera la FCSB, cu care reușea să câștige trei campionate, o Cupa României, două Cupa Ligii și o Supercupă.

Adrian Popa, între două opțiuni

În această stagiune de Liga 2, Adrian Popa a adunat 21 de partide în campionat, marcând două goluri. E posibil să fie ultima din cariera mijlocașului, care în acest moment oscilează între cele două decizii.

”(N.r. – Cât mai vrei să joci?) Nu știu. Peste o lună, două, voi lua o decizie.

(N.r. – E posibil să te retragi vara asta?) Da, e posibil. Sunt mai mulți factori. Nu poți să îi enumăr. Dacă mă voi retrage, o voi spune de ce am făcut-o. Depinde de anumiți factori. Nu ține doar de mine și de aceea… adică e ceva ce nu controlez eu exclusiv.

Și dacă eu nu voi putea controla exclusiv, mă voi gândi serios să mă retrag. Îmi doresc să mai joc, doar că nu în orice condiții. Și simt că pot să mai joc și sunt chiar critic și realist cu mine”, a spus Adrian Popa pentru iamsport.ro.

  • În cariera sa, Adrian Popa a jucat pentru FC Timișoara 2, CS Buftea, Gloria Buzău, ”U” Cluj, Concordia Chiajna, FCSB (se numea Steaua), Reading (Anglia), Al Taawon (Arabia Saudită), Ludogoreț Razgrad (Bulgaria), din nou FCSB, FC Voluntari, Academica Clinceni, Steaua și din nou Concordia Chiajna. Are 24 de selecții și patru goluri la echipa națională a României.

Cele două goluri ale lui Adrian Popa din acest sezon, 2024-2025, au fost reușite în campionatul regular, cu Metalul Buzău (etapa 2, scor 1-0) și CSM Slatina (etapa 9, scor 1-1).

Andrei PASCU 16 May. 2025, 17:24 Liga 2
Pe aceeași temă